De ce Steaua nu isi mai permite inca o toamna ratata. Radoi ramane fara solutii, pentru club asta e ultima sansa la salvare

Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 14 Septembrie 2015, 13:00
Data actualizarii: Luni 14 Septembrie 2015, 13:01

16 puncte din 30 a luat Steaua lui Radoi in acest sezon. Situatia clubului este extrem de instabila, iar viitorul depinde acum de cateva decizii cheie pe care conducerea si banca tehnica trebuie sa le ia.

Au redus salariile

Gigi Becali a decis sa reduca salariile la club, dupa ce echipa a ratat toate obiectivele europene inca din aceasta vara. A inceput intai cu titularii, apoi a trecut la jucatorii de care echipa nu avea neaparat nevoie, imprumutandu-i in Liga I si in Europa, pentru ca apoi sa treaca la banca tehnica. Pedrazzini a si plecat de la Steaua din aceasta cauza, iar Radoi il are langa el acum pe Dumitru Dumitriu, un antrenor adus pentru "licenta PRO".

Au subtiat lotul

Ca sa plateasca mai putin la salarii, Becali a ales sa imprumute o parte dintre jucatori, iar de altii a scapat pentru ca nu se potriveau cu ceea ce el voia de la echipa. Tamas, Tucudean, Iancu, Tahar, Neagu, Valceanu, Gradinaru, Luchin au fost trecuti pe lista oamenilor de care Becali nu are nevoie, astfel Radoi a ramas cu un lot subtire si solutii extrem de putine pentru momentele cheie ale meciurilor din campionat.

Au taiat bugetul de transferuri

Oficialii Stelei promit ca din iarna vor incerca sa intareasca lotul, insa acest lucru va fi facut mai mult ca sigur tot cu un buget limitat, asa cum s-a intamplat si in aceasta vara. Cu o noua serie de transferuri "low-cost", sperantele fanilor sa vada iar o echipa de forta in Romania se micsoreaza.

Au ramas fara puncte

Deciziile manageriale de a mentine clubul pe linia de plutire din punct de vedere economic nu au facut pana acum decat sa mentina Steaua pe linia subtire dintre playoff si playout. Steaua a pierdut 14 puncte in primele 10 etape, iar calculul pentru calificarea in Europa se complica.

CFR Cluj si Petrolul nu se mai lupta in acest moment, asa cum se intampla sezonul trecut, pentru primele locuri ale campionatului, iar singurul club care chiar daca ar termina pe podium nu va putea juca in Europa este Dinamo, aflata in insolventa.

Astfel, 5 din cele 6 echipe din playoff vor putea juca in Europa, daca intre timp problemele de la Astra si ASA nu se accentueaza.

Liga I trimite patru echipe in Europa, in timp ce a 5-a este castigatoarea Cupei.

Daca Steaua ia in calcul o posibila forma dezastruoasa in continuare, Cupa Romaniei devine un obiectiv obligatoriu care ar putea sa-i usureze drumul spre Europa.

Ce ar insemna inca o toamna ratata

Dupa ce a ratat de doua ori la rand sansa de a juca in Grupele UEFA Champions League si a pierdut si cursa pentru Europa League in acest sezon, inca un sezon European ratat ar putea semnifica insolventa pentru club, asa cum a avertizat chiar Gigi Becali, glumind mai mult sau mai putin.

Steaua nu isi permite inca o toamna ratata si este obligata sa caute calificarea in preliminariile europene prin jocurile de campionat si apoi sa forteze accederea in Grupele Europene, fie in UCL, fie in Europa League.

Orice alt scenariu ar insemna dezastrul pentru club.

Care este singura solutie?

Investitiile! Tactica investitiilor low-cost si-a aratat deja adevarata fata. Echipa are mari probleme in meciuri cu formatii de nivel mediul din campionat, in Europa orice adversar mai solid se dovedeste a fi fatal, iar un lot atat de subtire nu poate face fata pe termen lung in mai multe competitii.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!