Daniel Paraschiv, răspuns pentru Dan Petrescu, după ce l-a numit „cel mai bun atacant român”: „Ar fi trebuit să o spună la CFR!”

daniel paraschiv CFR Cluj Dan Petrescu Hermannstadt Superliga Daniel Paraschiv
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 28 Decembrie 2022, 18:03
Data actualizarii: Miercuri 28 Decembrie 2022, 18:21

Cel mai bun jucător de la FC Hermannstadt a avut un mesaj pentru Dan Petrescu.

Comisia pentru Acordarea Licenţei Cluburilor din cadrul Federației Române de Fotbal a decis penalizarea cu 9 puncte a clubului FC Hermannstadt, din cauza problemelor financiare și a datoriilor acumulate pe durata acestui sezon. Astfel, de pe locul 6, cu 33 de puncte, sibienii au coborât până pe poziția a noua, cu 24 de puncte. 

Daniel Paraschiv i-a răspuns lui Dan Petrescu 

Însă, FC Hermannstadt are în continuare motive să zâmbească. Daniel Paraschiv (23 ani) traversează o perioadă excelentă, iar atacantul poate aduce în conturile clubului o sumă importantă. De calitățile jucătorului este impresionat și Dan Petrescu (55 ani), care l-a numit „cel mai bun atacant român”, după victoria CFR-ului cu Hermannstadt, 3-2. Doar că golgheterul sibienilor vrea să se concentreze pe jocul său, ci nu pe un transfer încă din această iarnă. 

„Glumind puțin ar fi trebuit să spună asta când eram la CFR Cluj. Mă bucur că sunt apreciat de oameni importanți din fotbal și sper să o țin tot așa. Obiectivul meu pentru 2023 este să am evoluții cel puțin la fel de bune, să prin din nou echipa națională și să dau goluri. Nu sunt disperat să plec de la FC Hermannstadt. Un transfer bun face cu ochiul oricui, dar, pentru mine, nu ar fi o tragedie să rămân până în vară la Sibiu”, a declarat Daniel Paraschiv pentru ProSport.

În acest sezon, atacantul a izbutit să marcheze 9 goluri și să ofere 3 pase decisive în Superligă. În iunie 2021, Daniel Paraschiv a fost în curtea CFR-ului, când antrenor era Marius Șumudică (51 ani), ca o lună mai târziu să fie împrumutat la FC Voluntari. 

Dan Petrescu avea să revină în Gruia în august 2021, când jucătorul pe care-l laudă nu mai era în lotul campioanei României.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!