Rapid se bate cu șanse bune la titlu în acest sezon. Giuleștenii au nouă puncte și se pot apropia la două de liderul Universitatea Craiova dacă vor câștiga în această etapă cu Petrolul Ploiești.

Printre obiectivele fixat de Dan Șucu și Victor Angelescu se numără și calificarea într-o cupă europeană. Dacă vorbim despre faza principală, Pancu îi dă șanse mici Rapidului.

Fostul atacant crede că giuleștenii au nevoie de ”un lot de 70 de milioane de euro” pentru a se bate cu șanse reale la calificarea în Europa.

Daniel Pancu: ”Pentru Rapid, cel mai mare adversar va fi coeficientul”

„În cupele europene nu are nimeni cum să fie la nivelul FCSB-ului, nu are cum! Orice s-ar întâmpla. Nici nu știu a câta calificare în grupe e. E foarte greu. Craiova a avut handicap, a tot plecat din postura de echipă care să nu fie cap de serie. Și a ajuns. Un mic miracol. Cu șansă, dar și pe fondul unui joc bun al Craiovei.

Același lucru se va întâmpla și cu Rapid. CFR poate ajunge oricând, pentru că are un coeficient foarte bun. Rapid, în momentul în care se va califica într-o cupă europeană, cel mai mare adversar va fi coeficientul. Nu știu cât a investit FCSB în anii trecuți pentru a se califica. Anul ăsta are un lot cotat la 50 de milioane de euro.

Închipuie-ți, dacă trebuie să ai un lot de 50 de milioane ca să intri în Europa League, pentru Rapid trebuie să ai un lot cotat la vreo 70 de milioane, pentru că ai adversari foarte tari. O să ai adversari gen cum a avut CFR. Adversari gen Lugano. Rapid poate ajunge să joace pentru Champions și Europa, dar cel mai mare adversar va fi coeficientul, întotdeauna”, a spus Pancu, la GSP.ro.

Programul etapei a 11-a din Superligă:

Vineri, 26 septembrie

Sâmbătă, 27 septembrie

  • Ora 15.00 UTA Arad - FK Csiksereda Miercurea Ciuc
  • Ora 20.30 Petrolul Ploiești - FC Rapid

Duminică, 28 septembrie

  • Ora 17.30 Farul Constanța - Unirea Slobozia
  • Ora 20.30 FCSB - Oțelul Galați 

Luni, 29 septembrie 

  • Ora 18.00 Metaloglobus București - FC Botoșani
  • Ora 21.00 Universitatea Cluj - CFR Cluj