Atacantul roș-albaștrilor a distribuit pe rețelele sociale o imagine în care apare un berbec cu o medalie de campion la gât, care ține în lesă doi câini, iar în partea de jos a fotografiei apar și trei păsări, o trimitere clară la Dinamo și o remarcă rasistă la adresa rapidiștilor.
Daniel Bîrligea riscă să fie suspendat la șase meciuri
Chiar dacă Bîrligea și-a prezentat scuzele după victoria lui FCSB cu U Cluj, Comisia de Disciplină din cadrul FRF s-ar putea autosesiza cu privire la gestul atacantului.
Articolul 54 din Regulamentul Disciplinar FRF, care face referire la rasism, xenofobie, discriminare și denigrare, prezintă și sancțiunea pe care ar putea-o primi Daniel Bîrligea pentru gestul său.
Concret, în regulament se arată că un jucător care face în mod public o aluzie cu tentă rasistă va primi o suspendare de șase meciuri. De altfel, clubul de care aparține, va fi amendat cu o sumă cuprinsă între 5.000 și 60.000 de lei.
”Orice persoană care, în mod public, discriminează sau denigrează pe altcineva într-o manieră jignitoare pe motive de rasă, culoare, limbă, religie, sex, origine etnică sau care comite o altă faptă având acest caracter, va fi suspendată pentru 6 jocuri la toate nivelurile, în cazul jucătorilor, echipei tehnice şi antrenorilor şi 4 luni pentru oficiali.
În plus, clubul căruia aparține făptuitorul va fi sancționat o penalitate sportivă de la 5.000 la 60.000 de lei, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancținat gradual cu programarea jocurilor fără spectatori de la 1 la 4 etape cumulat cu o penalitate sportivă de 60.000 lei.
Dacă acesta este un oficial asimilat, penalitatea va fi de la 10.000 la 80.000 de lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi în cazul în care o persoană are un comportament xenofob, ofensator sau care hărţuieşte o altă persoană pe astfel de motive”, se arată în Regulamentul Disciplinar FRF.
Ce a spus Daniel Bîrligea în legătură cu derapajul rasist
Bîrligea și-a prezentat scuzele printr-un mesaj pe Instagram, la câteva minute după ultimul fluier din U Cluj - FCSB 0-2. Golgheterul campioanei și-a prezentat scuzele și a explicat că "nu a fost lucid" în momentul în care a postat imaginea respectivă.
"Îmi pare rău pentru postarea pe care am făcut-o într-un moment de euforie și entuziasm, imediat după câștigarea titlului. Nu am fost lucid și nu mi-am dat seama că imaginea putea fi interpretată ca rasistă și jignitoare.
Nu am vrut să jignesc pe nimeni și cu siguranță nu mi-am dorit și nu îmi doresc să creez tensiuni. Respect adversarii cu care sunt coleg la echipa națională și pe suporterii lor, chiar dacă suntem rivali pe teren. Îmi doresc ca bucuria sportivă să rămână în limitele respectului reciproc. Îmi asum greșeala și îmi cer scuze sincer tuturor pentru reacția neinspirată!", a transmis Bîrligea.