După ce a vorbit în interviul publicat ieri pe Sport.ro despre campioana FCSB, analistul sportiv Ionel Dănciulescu, fost fotbalist la Dinamo și Steaua, își spune părerea cu franchețe despre Universitatea Craiova.

Echipa lui Rădoi s-a clasat pe locul 3 în campionatul recent încheiat, după victoria cu Dinamo, de sâmbătă (2-1). Oltenii vor în fiecare campionat mai mult, dar se dezumflă mereu pe final, neavând forța de a câștiga titlul. 

Dănciulescu: „Craiova e inconstantă. Acolo lipsește ADN-ul de echipă mare!”

„În primul rând, Universitatea Craiova este o echipă inconstantă. În deplasare e mai puțin incisivă decât pe teren propriu. În ultimii ani, de fiecare dată când a avut posibilitatea să facă pasul mai în față, a clacat la meciurile cu miză. A avut un moment bun în play-off-ul acesta, să ne amintim bara lui Mora cu FCSB. Dacă ar fi câștigat atunci, poate avea o șansă. Întotdeauna, pornește cu ambiții mari, dar termină cu mari dezamăgiri”, punctează Dănciulescu.

„Ei au clacat la meciurile din deplasare, cum s-a întâmplat la CFR și FCSB. Iar la Dinamo au câștigat cum au câștigat, adică pe calitatea lui Mitriță. Jocurile lor depind de forma bună a lui Mitriță. Depind și de Baiaram, dar și acesta, chiar dacă vine după un sezon bun, poate mai mult, din punctul meu de vedere”, consideră fostul golgheter al României.

Deși Craiova are doi lideri pe teren, pe Mitriță și Bancu, doi jucători cu mare experiență în Liga 1, nu a fost de ajuns pentru un trofeu în acest an. Ce lipsește trupei din Bănie? Răspunde „Danciu-gol”: „În primul rând, le lipsește ADN-ul acela de echipă mare, care să câștige și în meciurile decisive. Le trebuie constanță în evoluție și rezultate. Dacă vrei să câștigi campionatul, trebuie să te lupți cu fiecare adversar în parte, nu să depinzi de jocul lui Mitriță sau de execuțiile lui Bairam. În plus, pentru campionatul următor, Craiova trebuie să-și rezolve problemele defensive și problema atacantului central”.

Universitatea Craiova a încheiat actualul campionat pe locul 3, cu 40 de puncte, 13 goluri marcate și 11 primite, reușind 4 victorii și 3 remize și suferind 4 eșecuri în play-off.

Mitriță a înscris 19 goluri și a dat 8 pase decisive în acest campionat, în timp ce Baiaram are 11 reușite și 4 assisturi.