Daca esti fotbalist, scapi de inchisoare! Vezi MOTIVUL pentru care Margaritescu e cercetat in libertate!

Andrei Margaritescu Dinamo Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Aprilie 2011, 18:30
Data actualizarii: Miercuri 27 Aprilie 2011, 19:54

Tribunalul Bucuresti a decis cercetarea in libertate a dinamovistului Andrei Margaritescu pentru ca acesta nu indeplineste conditia pericolului concret pentru ordinea publica, pentru ca are referinte personale bune si pentru ca este "fotbalist, intr-un campionat in desfasurare".

Tribunalul Bucuresti a dat publicitatii, miercuri, motivarea deciziei prin care a hotarat, in urma cu o saptamana, cercetarea in stare de libertate a jucatorului dinamovist Andrei Silviu Margaritescu, acuzat de procurorii bucuresteni de tainuire intr-un caz de furt auto.

In acest dosar au fost arestate alte sase persoane, respectiv, Alexandru Cristian Mircea Magherescu, Cosmin Mihai Magherescu, Antonio Cristinel Enache, Cosmin David Rotundu, Adrian Mihai Radu si Catalin Teodor Baleanu.
Referitor la decizia in cazul jucatorului dinamovist, Tribunalul arata in motivare ca in privinta acestuia "instanta observa ca desi la doar exista indicii temeinice de savarsire a faptei de tainuire, nu este indeplinita conditia pericolului concret pentru ordinea publica".

"Astfel, inculpatul este cercetat pentru tainuire, infractiune pedepsita cu maximum sapte ani de inchisoare, limite mult inferioare celor prevazute pentru infractiunile de inselaciune cu consecinte deosebit de grave de complicitate acest gen de infractiuni, respectiv de la zece la 20 de ani de inchisoare, nu are antecedente penale, are o familie organizata, este sportiv de performanta, respectiv fotbalist selectionat inclusiv in echipa nationala a Romaniei", noteaza judecatorul care a deciz eliberarea lui Margaritescu.

Tribunalul a luat fata de fotbalist masura obligarii de a nu parasi teritoriul Romaniei, si i-a impus acestuia mai multe obligatii pe care fotbalistul va trebui sa le respecte, in caz contrat instanta putand lua fata de el masura arestarii preventive.

"La alegerea masurii, Tribunalul are in vedere datele personale favorabile ale inculpatului dar si specificul activitatii desfasurate de inculpat - fotbalist, intr-un campionat in desfasurare - lucru ce impune deplasari in afara Bucuresti-ului pentru a juca la meciurile in deplasare ale echipei Dinamo Bucuresti", mai arata judecatorul in documentul citat.

Din documentul citat mai reiese ca dinamovistul a dat o declaratie in fata instantei de judecata, aspect mentionat de judecatorul de caz in motivare.

La acel moment apararea lui Margaritescu a aratat in fata instantei ca "din probele administrate nu exista la dosar indicii din care sa rezulte ca inculpatul a savarsit o fapta de natura penala, de natura celei retinute in sarcina sa, raportand la imprejurarea ca, nu ii cunoaste pe coinculpatii din prezenta cauza, nu este prezent nicaieri, in nici o interceptare din cadrul dosarului de urmarire penala, nu rezulta din nici o proba aflata la dosarul cauzei nici macar folosul obtinut de catre acesta ca scop element al laturii subiective de tainuire", potrivit expozitivului motivarii.

Avocatul fotbalistului a mai aratat atunci instantei ca atitudinea lui Margaritescu de a nu da nici o declaratie in fata organelor de cercetare penala, "a fost intemeiata strict pe dorinta acestuia si a aparatorilor sai pentru a vizualiza probatoriul administrat in cauza".

Apatatorii jucatorului au mai sustinut ca daca va fi cercetat in libertate, acesta nu va impiedica buna desfasurare a procesului penal, intrucat este sportiv jucator de fotbal la Clubul Sportiv Dinamo".

Sursa: Mediafax

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!