Cum a "stricat" Steaua golgheterul Romaniei! Un fost antrenor al lui Tade dezvaluie ce greseala face Radoi cu atacantul francez

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 30 Septembrie 2015, 08:15
Data actualizarii: Miercuri 30 Septembrie 2015, 08:20

Tade are doar 2 goluri la Steaua, ambele din penalty.

Golgheterul campionatului trecut si-a pierdut total eficienta odata cu transferul la Steaua. Becali a platit 500.000 de euro lui CFR Cluj pentru ca francezul sa vina in Ghencea insa acesta nu a reusit sa inscrie pana acum din actiune, avand doar 2 penalty-uri transformate, cu Trencin si cu CSU Craiova.

Desi in acest moment e cel mai slab atacant din ultimii 15 ani la Steaua, Tade nu este singurul vinovat pentru forma in care se afla si pentru randamentul scazut dat in teren. Mircea Rednic l-a antrenat pe Tade la CFR Cluj si spune ca francezul este folosit gresit de Radoi.

Acesta il pune pe Tade sa faca presing si sa joace izolat la 30 de metri de poarta, motiv pentru care apare greu la finalizare iar atunci cand o face este deja obosit si nu mai are luciditate:

„Parerea mea e ca Tade e prea izolat si i se cere prea mult si am vazut ca face foarte multa risipa de energie. Face presing de unul singur, alearga peste tot si nu mai e proaspat in fata portii. Noi, la CFR, ii aduceam foarte multe mingi in fata si el era tot timpul prezent acolo unde trebuia. Poate si el e de vina pentru ca a venit cu mult entuziasm, face multe alunecari, alearga de la unul la altul. Era mult mai ordonat la CFR Cluj decat la Steaua”, a declarat Mircea Rednic.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!