GALERIE FOTO Cristi Săpunaru, ieșire violentă la meciul cu FC U Craiova! Bătaie pe tunel și două eliminări dictate de Bîrsan

Cristi Sapunaru FC U Craiova Lorenzo Paramatti Marcel Birsan Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 09 Mai 2022, 22:53
Data actualizarii: Luni 09 Mai 2022, 22:58

FC U Craiova a învins, Rapid, scor 3-2, după un meci spectaculos în Giulești, cu o mulțime de incidente.

Rapid a deschis scorul încă din minutul 8, după un autogol al lui Diallo, însă Compagno a restabilit egalitatea chiar înainte de pauză. Același Compagno i-a adus în avantaj pe olteni după penalty-ul transformat în minutul 47, iar Albu a reușit să egaleze în minutul 90+2, tot dintr-o lovitură de la 11 metri.

Cristi Săpunaru, ieșire violentă la meciul cu FC U Craiova

La ultima fază a meciului, în minutul 90+5, FC U Craiova a dat lovitura prin William Baeten, care a prins un șut excelent de la distanță.

La finalul partidei, spiritele s-au încins, iar Cristian Săpunaru a fost autorul unui gest violent asupra fundașului oltenilor, Lorenzo Paramatti.

Italianul de la FC U Craiova a fost surprins de camerele TV discutând cu arbitrul Marcel Bîrsan și cu Rareș Ilie, moment în care Săpunaru s-a dus direct către Paramatti și l-a împins zdravăn. Centralul a încercat să îl calmeze pe căpitanul Rapidului și chiar l-a ținut, însă experimentatul fundaș a continuat să se certe cu adversarii, nefiind clar motivul disputei.

În ciuda reacției nervoase a lui Săpunaru, Marcel Bîrsan nu l-a avertizat pe teren pe jucătorul Rapidului, însă, le-a arătat cartonașul roșu ulterior, atât fundașului, cât și lui Lorenzo Paramatti. Decizia centralului ar fi venit după ce conflictul fizic dintre fotbaliștii celor două echipe ar fi continuat pe tunelul de la vestiare.

Mai mult, în minutul 87, Săpunaru a avut o intervenție foarte dură, cu crampoanele pe piciorul lui Bauza, însă fundașul a văzut doar cartonașul galben.

În urma sancțiunilor dictate de Marcel Bîrsan, Săpunaru și Paramatti vor fi suspendați cel puțin două etape, ceea ce se înseamnă că jucătorul Rapidului va rata măcar posibilul prim baraj pentru Conference League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!