Crește tensiunea înainte de Rapid - CFR! Cristi Balaj, replică acidă pentru adversari după ce aceștia au criticat arbitrajele

Cristi Balaj CFR Cluj Rapid Superliga Cristi Balaj
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 21 Septembrie 2023, 08:40
Data actualizarii: Joi 21 Septembrie 2023, 08:43

Rapid și CFR cluj se întâlnesc luni (25 septembrie), de la ora 21:00, pe stadionul din Giulești, în etapa cu numărul zece din Superliga.

Atmosfera dinaintea duelului „vișiniilor” devine una foarte tensionată. Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a fost extrem de vocal cu privire la comentariile făcute de reprezentanții Rapidului vizavi de arbitraj.

Balaj a făcut referire la un incident petrecut în sezonul trecut, când Cătălin Popa a fost arbitru, și a sugerat că Rapidul nu ar trebui să comenteze în legătură cu arbitrajul, având în vedere presupusele avantaje de care s-au bucurat în trecut.

Balaj îi atacă pe rapidiști

„Nu sunt în măsură ca cei de la Rapid să comenteze despre arbitraje. Poate își amintesc ce s-a întâmplat la meciul din sezonul trecut când a fost domnul Cătălin Popa la centru.

Când am vorbit despre ei mi-am cerut scuze, după am întors spatele și acum mă mușcă de picior. Nu e posibil un astfel de comportament. Dacă pregătesc meciul de luni…

Am să mă opresc și nu o să vorbesc mai multe pentru că sunt în avantaj cei de la Rapid în raport cu CFR Cluj când e vorba de arbitraj. Nu e cazul să vorbească ei despre noi”, a spus Cristi Balaj, la Prosport.

După încheierea etapei a noua, FCSB a acumulat 21 de puncte în clasament, ocupând primul loc. CFR Cluj se află la două puncte în spatele „roș-albaștrilor”, pe locul secund, în timp ce Rapid e pe patru, cu 15 punte. Poziția a treia fiind ocupată de Universitatea Craiova (17 puncte).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!