Craiova, incantata de brazilianul adus in probe! Ce zice Wotte despre el

Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 25 Ianuarie 2010, 12:48
Data actualizarii: Luni 25 Ianuarie 2010, 12:49

Antrenorul olandez al echipei Universitatea Craiova, Mark Wotte, a declarat ca formatia pe care o pregateste are nevoie de mai multa disciplina, fiind multumit insa de progresul in atitudine aratat de jucatori de la venirea sa.

"Stiu ca presa a scris ca as fi un antrenor sever si asa este. Echipa aceasta are nevoie de severitate. Daca am o echipa disciplinata, puternica mental si pregatita fizic, atunci pot sta relaxat. Universitatea are nevoie de mai multa disciplina, are nevoie sa creasca din punct de vedere fizic si sa devina cu adevarat un grup, nu doar o serie de individualitati adunate la un loc. Exista progrese in ceea ce priveste atitudinea jucatorilor. In primele zile, toti se plangeau de cate ceva. Si le-am spus urmatorul lucru: intrebati-va tatii cat castiga si comparati salariile lor cu ale voastre", a spus Wotte.

Wotte a precizat ca va lua o decizie privind fundasul brazilian aflat in probe la Universitatea Craiova, Jean Matsuoka, dupa cantonamentul din Antalya. "Pana acum, fundasul brazilian a lasat o impresie buna, are mentalitatea potrivita, are calitati asemanatoare cu Gaman. El poate lovi mingea cu ambele picioare. Vom analiza mai bine evolutiile lui in Turcia si vom lua o decizie atunci. Sper sa gasim un fundas central de picior stang, asta cautam acum. Insa nu este usor sa gasesti si de valoare, sa vina si gratis, sa nu primeasca nici salariu mare", a mai spus el.

Tehnicianul nu regreta plecarea mijlocasului Julius Wobay. "Craiova are un buget limitat, nu ne mai putem permite sa oferim salarii precum aveam Stoica. Despre Wobay pot sa spun urmatorul lucru: orice fotbalist care nu isi doreste sa joace pentru echipa pe care o conduc e liber sa plece. De cand am venit eu, era mereu nemultumit, era nefericit. Stiti statistica lui? Cate pase de gol a dat, cate goluri a marcat in trei ani? 10 goluri, adica trei goluri pe sezon. Este un jucator talentat, tehnic, respect faptul ca fanii il iubeau, insa nu poti castiga meciul cu un show-man precum Wobay", a explicat Mark Wotte.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!