Bani aruncați pe apa sâmbetei! Așa poate fi descrisă mutarea prin care, anul trecut, Universitatea Craiova l-a adus pe atacantul Jovo Lukic (26 de ani), de la Borac Banja Luka.
Formația bosniacă a dat o lovitură, în condițiile în care a încasat 400.000 de euro în schimbul acestui transfer. Craiova lui Mihai Rotaru, în schimb, a luat o mare „țeapă“. Ceea ce se confirmă acum, când vedem că oltenii tocmai s-au debarasat de vârful de 1,90 de metri.
Universitatea Craiova a renunțat la Jovo Lukic
În sezonul recent încheiat, Lukic a avut niște cifre demne de un mijlocaș cu sarcini defensive, nicidecum de un atacant de careu!
În 40 de meciuri, la Craiova, bosniacul a marcat de cinci ori și atât! Motiv pentru care formația olteană tocmai a renunțat la serviciile sale. Anunțul plecării lui Lukic a fost publicat pe Facebook de clubul Universitatea Craiova.
„Mulțumim, Jovo Lukic! Clubul Universitatea Craiova anunță despărțirea de atacantul Jovo Lukic. Îi mulțumim și îi dorim mult succes pe viitor!“, a anunțat Craiova.