Giuleștenii primesc vizita moldovenilor luni seară, într-un meci care va conta pentru etapa cu numărul patru din sezonul regulat al Superligii României. Rapid - FC Botoșani va putea fi urmărit atât în format LIVE TEXT pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.

Costel Gâlcă a lăudat un fotbalist de la Rapid: ”Progres!” + Cum a răspuns la întrebarea: ”Joacă echipa așa cum îți dorești?”

La conferința de presă premergătoare duelului, Costel Gâlcă a explicat că pe Rapid o așteaptă un meci dificil și că speră ca elevii săi să facă un joc bun.

De asemenea, Gâlcă a precizat că și-ar dori ca echipa sa să aibă aceeași constanță la fel ca în meciul cu Csikszereda, când Rapid a controlat minute în șir la Miercurea Ciuc.

Cât despre Antoine Baroan, care nu a arătat rău cu Csikszereda, Gâlcă a spus că francezul trage tare la antrenamente și că abia așteaptă să fie 100% fizic.

”Ne așteaptă un meci greu. Din punctul meu de vedere. Cu Botoșani, care e o echipă agresivă. Verticalizează mult după recuperare. Au trei jucători în față cu viteză destul de bună.

Bineînțeles că ne dorim să câștigăm. E important să câștigăm și acasă și în deplasare. Important pentru noi e să facem un joc bun. 

(n.r. Cum caracterizați începutul de sezon?) Din punctul de vedere al punctelor, destul de bun. Al jocului? Trebuie să creștem de la meci la meci. Cu Csikszereda am avut multe minute bune. Îmi doresc să avem această constanță.

Îmi doresc să nu primim goluri. Am avut și șansă. Trebuie să recunoaștem. Au fost meciuri în care adversarul ne-a creat ocazii și trebuie să avem un echilibru defensiv mult mai bun.

Pe mine mă interesează doar echipa mea. Ceea ce facem noi. Și important e să acumulăm victorii. Să câștigăm meciuri și să facem jocuri bune. E important pentru noi. Ce fac ceilalți, deocamdată nu mă interesează.

(n.r. Joacă Rapidul cum îți dorești sau mai ai de muncă?) Nu, am spus, trebuie să creștem din toate punctele de vedere. Și defensiv și ofensiv să fim cu mai multă prezență în atac, să știm când să verticalizăm. Trebuie să conducem ritmul într-un meci, să putem să ne impunem. 

(n.r. Sunteți mulțumit de Baroan?) Sunt mulțumit din punctul de vedere al antrenamentului, a progresat mult. S-a antrenat bine și sperăm să-l avem la meciuri cât mai repede 100%.

Da, avem și probleme medicale. Cu Petrila, Pașcanu. Grameni. Sper ca cei care o să fie apți să facă un meci bun și să dea 100% în acest meci că avem nevoie de toate cele trei puncte”, a spus Gâlcă.