Cornel Penescu la iesirea de la DNA: "Este un film lupta anticoruptie si le trebuiau actori renumiti!"

Cornel Penescu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 22 Mai 2009, 10:44
Data actualizarii: Vineri 22 Mai 2009, 16:37

Finantatorul FC Arges, Cornel Penescu, arestat preventiv in dosarul de coruptie din fotbal, a declarat, vineri, la iesirea de la DNA Pitesti, ca totul este doar "un film, lupta impotriva coruptiei", iar anchetatorilor "le trebuiau actori renumiti".

Finantatorul FC Arges, Cornel Penescu, a parasit sub escorta sediul Serviciului teritorial Pitesti al DNA, dupa circa patru ore de audieri.

Inainte de a urca in duba cu care a fost dus in arestul IPJ Arges, Cornel Penescu le-a declarat jurnalistilor: "Asta e un film, lupta impotriva coruptiei si le trebuiau actori renumiti. Eu sunt un actor renumit".

Ulterior, jurnalistii l-au intrebat cat timp crede ca va mai sta in arest, iar Penescu a raspuns: "Nu stiu, atunci cand un complet (de judecata - n.r.) iti da drumul, iar un altul am inteles ca altadata... nu mai vreau sa mai zic nimic".

Finantatorul FC Arges, Cornel Penescu, arestat preventiv in dosarul coruptiei din fotbal, a fost adus, vineri dimineata, la DNA Pitesti, in jurul orei 10.30.
Dupa circa doua ore, la DNA Pitesti s-a prezentat si administratorul firmei Pic, Gheorghita Pieca, iar la finalul a aproape trei ore de audieri acesta a fost retinut.
Gheorghita Pieca este atat administrator al firmei Pic, detinuta de Cornel Penescu, cat si presedinte al Consiliului de Administratie al FC Arges, echipa patronata de Penescu.

Pieca a fost retinut sub acuzatia de complicitate la infractiunea de dare de mita, in forma continuata.

Surse judiciare au sustinut ca Gheorghita Pieca, in calitate de administrator al firmei Pic, ar fi luat in cateva randuri sume de bani din casieria societatii, dandu-le unor persoane din conducerea firmei, inclusiv lui Liviu Facaleata.

Acestea, la randul lor, ar fi dat mai departe banii unor persoane din fotbal, pentru a avantaja echipa FC Arges.

In dosarul coruptiei din arbitraj, in 14 aprilie au fost arestati preventiv, pentru 29 de zile, finantatorul FC Arges, Cornel Penescu, presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Facaleata, precum si fostul director al OPC Arges Cristian Libertatu. Cornel Penescu si Liviu Facaleata sunt acuzati de dare de mita, iar Gheorghe Constantin si Cristian Libertatu de luare de mita.

Tribunalul Arges a decis sa nu le mai prelungeasca mandatele de arestare, dar procurorii DNA au facut recurs, iar Curtea de Apel Pitesti a admis recursul, astfel ca acestia au ramas in arest pentru cel putin 30 de zile.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!