Contra: "Ne calificam in semifinale daca evoluam ca in a doua repriza de pe Allianz Arena"

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 08 Aprilie 2008, 22:47
Data actualizarii: Marti 08 Aprilie 2008, 22:47
"BAYERN E FAVORITA INSA NE PUTEM CALIFICA"

Fundasul echipei Getafe, Cosmin Contra, a declarat, marti, ca formatia spaniola va trebui sa evolueze in meciul de pe teren propriu cu Bayern Munchen, din mansa secunda a sferturilor de finala ale Cupei UEFA, la fel ca in repriza a doua din partida tur, informeaza cotidianul Marca.

Internationalul roman considera ca formatia germana ramane favoriata la calificare, desi meciul tur s-a incheiat la egalitate, scor 1-1."Bayern continua sa fie favorita, desi am obtinut un rezultat bun in tur. Au demonstrat ca au o mare forta in primele 30 de minute. Aici trebuie sa incercam sa jucam la fel ca in a doua repriza din meciul tur si sa nu ne fie teama. Baietii stiu acum ca pot juca la fel de bine ca ei si ca isi pot crea ocazii la poarta lui Kahn. Vom evolua cu gandul la a doua repriza de pe Allianz Arena. Daca vom juca la fel, ne putem califica", a spus Contra.

Cosmin Contra este bucuros ca la meciul de pe stadionul Coliseum Alfonso Perez va fi o atmosfera frumoasa, partida urmand sa se dispute cu casa inchisa, pentru prima oara in istoria clubului. "Vom lupta pentru toata lumea care va fi pe stadion si pentru toti spaniolii care, cu siguranta, vor tine cu Getafe", a punctat Contra.

Fundasul roman a precizat ca dupa golul egalizator marcat in meciul tur cu Bayern Munchen a fost felicitat si de multi suporteri de la Atletico Madrid si Real Madrid. "Este o bucurie pentru mine si pentru Getafe. Joi vor veni si spectatori care nu sunt suporteri ai echipei Getafe, ci de la Real Madrid si Atletico, doar pentru a ne incuraja", a declarat Contra.

Cosmin Contra a vorbit si despre faptul ca Getafe va avea mai putin timp la dispoziţie pentru a pregati partida cu Valencia, din finala Cupei Regelui, programata in data de 16 aprilie: "Trebuia sa puna ambele partide din campionat duminica. Joi avem un meci important, vom risipi multa energie. Este mai bine ca jucam duminica in campionat. Valencia trebuia sa joace tot duminica si nu sa aiba 24 de ore in plus pentru odihna. Dar daca asa a decis Liga, desi ne deranjeaza putin, vom trece peste acest lucru, iar miercuri cu siguranta vom fi la fel de proaspeti ca ei".

Duminica, Getafe va intalni Real Zaragoza in campionat, iar presedintele clubului a avertizat ca ar putea trimite in teren echipa de tineret, in semn de protest. "Meciul cu Zaragoza este important pentru ca am putea sa rezolvam problema mentinerii in Primera. Daca presedintele va decide sa intre juniorii, il vom sprijini pentru ca trebuie sa protesteze puţin. Cred, totusi, ca nu o va face pentru ca este un meci foarte important pentru noi", a subliniat Contra.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!