Soc la Brasov! Conceicao si-a dat demisia cu 10 zile inainte de startul sezonului!

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 14 Iulie 2011, 13:31
Data actualizarii: Joi 14 Iulie 2011, 15:24

Portughezul Conceicao nu s-a inteles cu patronul Neculaie si a ales sa isi dea demisia de la revelatia returului din sezonul trecut.

"Mi-am dorit foarte tare sa merg mai departe cu FC Brasov, dar am avut o discutie serioasa cu cei din club, sunt oameni care vor ce e mai bine pentru echipa, dar avem idei diferite si nu s-a mai putut continua. Am avut o luna si jumatate sa construim o echipa, dar pana la acest moment nu am reusit asa cum mi-as fi dorit eu. Au plecat jucatori importanti de la echipa si era extrem de important sa ii inlocuim cu jucatori de cel putin acelasi nivel. Am avut cinci luni in care m-am simtit foarte bine la Brasov, am legat prietenii, sper ca atat cat am fost aici oamenii au fost multumiti de mine", a spus Conceicao.

Portughezul a adaugat ca nu regreta faptul ca nu a plecat la alta echipa la finalul campionatului trecut, pentru ca si-a dorit foarte mult sa obtina alaturi de FC Brasov performante mai bune decat in sezonul trecut. "Este adevarat ca am avut posibilitatea de a merge si la alte cluburi, dar ma simteam bine aici. Nu regret ca nu am mers la Steaua, nu gandesc asa, cand am ramas la Brasov am ramas cu inima, a fost o optiune pe care nu o regret. Aveam o legatura de prietenie cu cei de aici si asta m-a facut sa imi doresc sa continui, am vrut sa fac mai mult decat sezonul trecut, dar nu am fost pe aceeasi lungime de unda. Ne-am despartit prieteni, asta este viata, ca prieten am venit aici si ca prieten plec, asta este tot ce vreau sa iau cu mine", a afirmat portughezul.

Patronul Neculaie se declara extrem de dezamagit de atitudinea antrenorului portughez. "Au fost unele disensiuni in cantonament intre Conceicao si un prieten de-al sau, iar asta m-a deranjat. Eu cer respect de la toti subalternii mei. Toni a fost suparat ca nu i s-au adus mai multi jucatori pe care ii cunostea el. Astfel de cereri nu am avut in 12 ani de cand sunt in fotbal. Eu nu accept sa imi impuna cineva asa ceva. Si eu il cunosc pe Messi, dar asta nu inseamna ca va veni la FC Brasov, trebuie sa fim cu picioarele pe pamant. Asta a fost o atitudine mizerabila. Un antrenor aduce cativa jucatori pe care ii cunoaste, dar si formeaza jucatori tineri pe care noi oricum ii avem deja la echipa. Pot spune ca Antonio Conceicao m-a dezamagit putin prin atitudinea avuta in cantonament. Nu glumesc, pe criza asta sa investesc milioane de euro nu-mi da mana nici chiar pentru Toni Conceicao", a spus Neculaie.
 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!