CIRC in Liga I! De la masca lui N'Doye si pana la ultrasul Gigi, vezi SASE faze memorabile! Care a fost mai tare?

Gigi Becali Aurica ticleanu Dinamo Ousmane N Doye Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 23 August 2010, 13:45
Data actualizarii: Luni 23 August 2010, 14:59

Liga I a luat-o razna! Jucatori care se bat intre ei pentru minge, masca lui ...fluture N'Doye sau ultrasul Gigi - pe toate le-am vazut in aceasta etapa de campionat.

Gigi, ULTRAS de peluza

Galeria Stelei n-a mai facut deplasarea la Vaslui, dar asta nu inseamna ca echipa din Ghencea n-a avut reprezentanti in peluza. Si nu au fost orice fel oameni. Chiar Gigi Becali si Duckadam s-au mutat acolo, obligati fiind de oamenii lui Porumboiu.

Becali a sarit gardul ca sa ajunga la oficiala, dar a fost nevoit sa isi schimbe planul dupa ce a vazut paznicii. Bodyguarzii patronului Stelei aveau bilete la peluza, asa ca oficialii din Ghencea au vazut prima repriza din mijlocul suporterilor. Adrian Porumboiu l-a sunat pe Argaseala si i-a explicat ca a fost vorba de o neintelegere, asta dupa mega scandalul cu Gigi din aceasta vara.

"Am sarit gardul la oficiala, dar erau paznici care m-au pus sa il sar inapoi. M-am enervat si am vrut sa plec la Bucuresti, dar apoi m-am gandit sa mergem in peluze, ca aveam bilete. La pauza, Porumboiu l-a sunat pe Argaseala sa ii explice ca a fost vorba de o neintelegere si ne-a chemat la loje.", a declarat Becali la Sport.ro

Masca lui N'Doye

N'Doye a facut spectacol la Targu Mures! In minutul 9 al meciului FCM 2-6 Dinamo, N'Doye a marcat cu un sut superb sub bara dupa o combinatie frumoasa cu Liviu Ganea.

N'Doye a sarbatorit golul punandu-si o masca roz de fluturas pe fata, faza in urma careia a incasat un cartonas galben de la arbitru. Dupa meci, N'Doye a dezvaluit ca acesta a fost modului lui de a dedica golul fetitei sale.



N'Doye nu s-a oprit aici insa.

Bataie pe minge Cristea - N'Doye

N'Doye a marcat la Targu Mures, insa un singur gol nu i-a fost de ajuns. S-a batut la propriu cu Andrei Cristea pe minge in ultimul minut de joc pe tema executarii unei lovituri de la 11 metri. Scorul era 5-2! Andrei Cristea a iesit sifonat din aceasta disputa. Andone l-a amendat cu 1000 de euro.


Ticleau demis prin SMS

Craiova are din nou un inceput dezamagitor de campionat iar Mititelu a luat masuri. L-a demis pe Aurica Ticleanu, insa a facut-o intr-un mod original. Printr-un SMS. "Nu esti compatibil cu echipa. Imi pare rau de munca ta!" i-a scris Mititelu lui Ticleanu, care are 5 meciuri la Craiova si nicio victorie. Ticleanu n-a raspuns la mesaj...


Universitatea Cluj, peste CFR in clasament!

Cine s-ar fi asteptat dupa sezonul trecut ca CFR Cluj va avea mai putine puncte decat o nou-promovata dupa primele cinci etape?! Dar ce se intampla cand nou-promovata este chiar rivala de moarte din oras, Universitatea? Nimic, cel putin deocamdata. Mandorlini a anuntat ca nu pleaca, desi Paszkany a spus dupa meciul cu Sportul, scor 0-3, ca situatia este de CACAO. In Regie, filmul meciului a fost demn de Oascar. Traore si Cadu au fost eliminati iar arbitrul a inchis ochii la o faza criminala a lui Culio. Argentinianul si-a calcat un adversar chiar sub ochii arbitrului.


Demisii la Targu Mures dupa infrangerea cu Dinamo

Dinamo a facut ravagii la Targu Mures dupa victoria cu 6-2. Ofiterul de presa Vlad Amariei a demisionat deoarece un oficial al clubului i-a ordonat sa mearga in tribuna si sa le ceara suporterilor sa incurajeze echipa. Vlad Amariei a refuzat, mentionand ca un astfel de gest este sanctionabil de Federatia Romana de Fotbal si a parasit la scurt timp tribuna.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!