Cu victoria obținută de ardeleni în fața formației de la malul mării, echipa pregătită de Dan Petrescu urcă pe podium și ajunge pe locul trei la 39 de puncte, la doar două lungimi în urma primelor două clasate, U Cluj și FCSB, fiecare cu câte 41 de puncte.
Fanii ardeleni i-au cerut demisia lui Dan Petrescu
Dan Petrescu a lipsit luni seară de la partida din Gruia, deoarece s-a confruntat cu o afecțiune medicală, o enterocolită, cel puțin așa a fost explicată absența tehnicianului de la partida în care suporterii ardeleni anunțaseră deja că îi vor cere demisia, nemulțumiți fiind de felul în care se prezintă echipa.
Chiar dacă CFR Cluj a făcut un meci foarte bun împotriva formației pregătite de Gică Hagi, fanii ardeleni nu au renunțat la planul inițial, iar, la finalul meciului, i-au cerut demisia lui Dan Petrescu, lucru ce l-a deranjat inclusiv pe antrenorul celor de la Farul.
Gică Hagi, revoltat de situația prin care trece Dan Petrescu la CFR Cluj
După ce a văzut protestul fanilor lui CFR Cluj, Dan Petrescu s-a declarat șocat la conferința de presă de reacția suporterilor, spunând că nu înțelege de ce antrenorul ardelenilor este supus la așa ceva. Gică Hagi a fost și el întrebat după joc ce părere are despre această situație.
"This is Romania (n.r - Asta e România). Dacă și lui Dan Petrescu îi spunem asta... dacă nici voi nu sunteți mulțumiți de ce muncă a făcut băiatul ăsta, care a făcut atâtea pentru România și pentru CFR... scuzați-mă! Din punctul meu de vedere, e prea mult. Dar, așa cum vorbeam la prânz cu colegii mei, orice e posibil acum în lume", a spus Gică Hagi, la conferința de presă din Gruia.