Cea mai mare umilinta din istorie pe Giulesti! Rapid 5-1 Steaua! Vezi aici fazele meciului!

MIhai Stoichita Rapid Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 18 Aprilie 2010, 21:50
Data actualizarii: Duminica 18 Aprilie 2010, 22:02

Rapid a reusit cel mai mare scor din istoria intalnirilor cu Steaua, scor 5-1 pe Giulesti, umilinta totala pentru oamenii lui Stoichita care au reusit golul de onoare din penalty prin Kapetanos.

Steaua n-a mai pierdut cu 5-1 din 1999, de la celebra intalnire cu Petrolul Ploiesti. Rapid a mai inscris cinci goluri Stelei in 1948, la cand se numea CFR iar ros-albastri erau CSCA.

Gazdele au marcat prin Ionita '7, '18, Cesinha '23, '73 si Constantin '33 (penalti), iar oaspetii au punctat prin Kapetanos '15 (penalti).

Ionita a deschis scorul in minutul 7, fructificand o centrare a lui Bozovici, de pe partea stanga.

Kapetanos a egalat din penalti, in minutul 15, dupa ce tot el fusese faultat in careu de Marius Constantin.

In minutul 18, Ionita a marcat de la sase metri, dupa o pasa primita de la Cesinha: scor 2-1.

Rapid a marcat di nou, in minutul 23, cand Spadacio i-a pasat lui Cesinha la limita ofsaidului, acesta a lobat peste portarul Tatarusanu, a urmarit mingea si a trimis-o in poarta de la cativa metri.

In minutul 33, Emeghara l-a faultat pe Grigorie in careu, iar Marius Constantin a transformat penaltiul.

Scorul a devenit 5-1 in minutul 73, cand Bozovici a sutat din afara careului, Tatarusanu a deviat mingea in bara, balonul a ajuns la Helder, iar acesta a inscris de la sapte metri.

Rapid: 33. Bornescu - 21. Sapunaru, 28. Ad. Iordache, 23. M. Constantin, 19. Bozovici - 15. C. Lazar, 6. Matici - 20. Grigorie (2. Helder '71), 30. Spadacio (10. Herea '80), 7. Cesinha - 11. Ionita (27. Gauracs '77). Antrenor: Ioan Andone.

Steaua: 12. Tatarusanu - 3. Emeghara (4. Golanski '88), 15. Tudose, 5. Jelev, 18. P. Marin - 16. Nicolita, 10. C. Tanase, 8. Ov. Petre, 14. Toja (11. Arman Karamyan '60) - 28. B. Stancu, 9. Kapetanos (24. Surdu '81). Antrenor: Mihai Stoichita.

Cartonase galbene: Ionita '31, Lazar '44, Grigorie '63 / Ov. Petre '76.
Arbitri: Marius Avram (centru) - Octavian Sovre, Mircea Orbulet (asistenti) - Andrei Chivulete (rezerva).
Observatori: Nicolae Rainea, Sorin Satmari.

La meci au asistat aproximativ 12.000 de spectatori, printre care fostii jucatori ai echipei Rapid, Galamaz, Maftei, Schumacher, Sumudica si Tartau.

Principalul actionar al clubului FC Rapid, George Copos, a urmarit meciul alaturi de finantatorul clubului FC Steaua, Gigi Becali, pana cand acesta din urma a parasit stadionul, in timpul primei reprize.

Galeria rapidista a afisat un banner pe care scria "Bucuresti 1967" si care ii reprezenta pe jucatorii echipei in acel an (inclusiv Sandu Neagu), clubul castigand atunci, in premiera, campionatul Romaniei.

In minutul 10, din galeria rapidista s-au aruncat petarde si artificii, una dintre artificii aterizand pe gazon.

Inainte de partida, pe stadion s-a tinut un moment de reculegere in memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk (Rusia) si in memoria fostului jucator al echipei Rapid, Sandu Neagu, decedat sambata. Jucatorii rapidisti au evoluat cu banderole negre pe brat.

La finalul meciului, galeria rapidista a scandat: "bricheta, bricheta" si numele tehnicianului Ioan Andone.


Sursa foto: www.mediafax.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!