Formația dirijată de Elias Charalambous a înregistrat 48 de puncte în partea a doua a campionatului. În primele opt etape ale play-off-ului, FCSB a consemnat șase victorii și două rezultate de egalitate.
Ce a transmis Gino Iorgulescu după ce FCSB a câștigat SuperLiga României
Prin intermediul unui comunicat emis de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, președintele instituției, a felicitat-o pe FCSB pentru performanța din acest sezon și i-a urat mult succes în preliminariile UEFA Champions League.
”FCSB este din nou campioană a României, cu două etape înaintea finalului competiției.
În urma rezultatului dintre Universitatea Craiova și CFR 1907 Cluj (2-2), înregistrat sâmbătă, echipa bucureșteană are un avantaj suficient în fruntea clasamentului SuperLigii.
Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, în numele instituției pe care o conduce, felicită jucătorii, antrenorii și, în egală măsură, conducerea FCSB pentru această performanță și le urează succes în campania UEFA Champions League!”, a scris LPF.
Fotbalistul de la FCSB pe care Gigi Becali nu-l vinde nici dacă primește 50.000.000€: ”E pericol fără el”
Gigi Becali, patronul FCSB, susține că nu vrea să cedeze niciun jucător de la echipa sa, mai ales că roș-albaștrii se vor lupta stagiunea următoare pe mai multe fronturi, inclusiv în cupele europene, unde campioana vrea să obțină accederea în Champions League.
”Nu negociez, nu vreau să vând jucători. Nu-l dau pe Ngezana pentru 8.5 milioane. Îmi poate aduce 50 de milioane. Fără el, e periculoasă treaba”, a spus Gigi Becali la Prima Sport.
Pentru FCSB urmează meciul de sâmbătă seară cu Universitatea Craiova, din etapa cu numărul 9 a play-off-ului SuperLigii României. Partida dintre cele două cluburi se va desfășura pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării.