Ce a spus Eugen Neagoe înainte de finalul sezonului regulat: „Nu depinde numai de noi”

Eugen Neagoe Etapa 30 Superliga Universitatea Craiova UTA Arad Superliga Eugen Neagoe / Sport Pictures
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 09 Martie 2023, 17:33
Data actualizarii: Joi 09 Martie 2023, 17:31

Universitatea Craiova se va confrunta cu UTA Arad în etapa cu numărul 30, ultima rundă înainte de finalul sezonului regulat. Meciul va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro și Facebook Sport.ro vineri, 10 martie, de la ora 20:30!

În ultimul duel dintre cele două formații, oltenii au reușit să se impună pe arena „Francisc von Neuman” din Arad cu 2-1. Aly Abeid deschisese scorul pentru UTA, însă „dubla” lui Ștefan Baiaram a rezolvat meciul din deplasare.

Ce a spus Eugen Neagoe înainte de finalul sezonului regulat: „Nu depinde numai de noi”

Eugen Neagoe a evidențiat faptul că își dorește să înregistreze trei puncte pentru a se bucura de locul trei. Dacă Universitatea Craiova (51p acum) învinge, atunci gruparea din Bănie le o va depăși, cel puțin temporar, pe Rapid București (52p) și o va egala la puncte pe FCSB (54p).

„Ne dorim să facem un joc frumos, dar, în primul rând, ne gândim la cele trei puncte. Cu ele, am urca măcar pentru o zi pe locul trei, sperăm să rămânem acolo, dar nu depinde numai de noi. Băieţii sunt concentraţi, s-au antrenat bine. Am văzut cum s-a prezentat UTA la ultimul joc, au făcut o partidă bună, au marcat trei goluri şi au câştigat după mult timp. Nu s-a văzut că le-au lipsit jucători, au avut agresivitate. UTA ar trebui să fie mai sus în clasament, după lot, dar greşelile pe care le-au făcut i-au adus în lupta la retrogradare. 

Şi la CFR Cluj au făcut o repriză bună, puteau scoate un egal. Suntem atenţi, ne-am interesat despre cei de la UTA, Benga şi Otele probabil vor face parte din lot, trebuie să ne luăm toate măsurile, analizăm. Nu ştiu dacă e dorinţă de revanşă pentru Laszlo Balint, pentru că întotdeauna îţi doreşti să câştigi, ca antrenor. Îmi doresc în primul rând să câştigăm cu UTA, nu m-am gândit la play-off, pentru că îi vom întâlni pe toţi”, au fost cuvintele lui Eugen Neagoe în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu UTA Arad.

Cum arată clasamentul înainte de ultima etapă a sezonului regulat

După 29 de etape disputate, Farul Constanța se află în vârful clasamentului cu 61 de puncte. Campioana en-titre, CFR Cluj, se situează pe poziția secundă cu 60 de puncte, în timp ce FCSB completează podiumul cu 54 de puncte.

  1. Farul Constanța - 61p
  2. CFR Cluj - 60p
  3. FCSB - 54p
  4. Rapid București - 52p
  5. Universitatea Craiova - 51p
  6. Sepsi OSK - 42p
  7. FCU Craiova - 40p
  8. 'U' Cluj - 34p
  9. FC Voluntari - 33p
  10. Petrolul Ploiești - 33p
  11. Chindia Târgoviște - 31p
  12. FC Botoșani - 31p
  13. FC Hermannstadt - 29p
  14. UTA Arad - 27p
  15. FC Argeș - 27p
  16. CS Mioveni - 21p
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!