Ce a avut de zis Laszlo Balint după eșecul cu FC Botoșani

Laszlo Balint Petrolul Ploiesti - FC Botosani Superliga Laszlo Balint / Sport Pictures
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 Aprilie 2024, 20:20
Data actualizarii: Luni 29 Aprilie 2024, 20:19

Petrolul Ploiești a pierdut cu FC Botoșani în etapa #7, scor 1-2.

”Lupii galbeni” au primit vizita moldovenilor luni după-amiază pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești. La finele celor 90 de minute, Petrolul Ploiești a fost lăsată fără niciun punct.

Ce a avut de zis Laszlo Balint după eșecul cu FC Botoșani

După meci, Laszlo Balint, antrenorul principal al petroliștilor, a vorbit despre evoluția elevilor săi și a evidențiat că lovitura de pedeapsă ratată de Sergiu Hanca din actul secund a pus amprenta asupra jocului.

”A fost un meci sub semnul echilibrului. Am început repriza a doua foarte prost, dar după ne-am revenit. Acel moment psihologic a fost decisiv asupra jocului. Acel penalty. Noi la nivelul taliei suntem mai bine decât adversarul și am primit gol la acea fază.

Situația noastră s-a complicat foarte mult în ultimele etape. Săptămâna viitoare vom întâlni un adversar mult mai dificil. Suntem la mâna noastră. Eu asta le-am spus băieților. Trebuie să ridice capul din pământ.

Ne pare foarte rău că i-am supărat pe suporteri. Nu este plăcut în primul rând pentru noi să avem aceste emoții. Vom face tot ce depinde de noi să ne salvăm.

Hanca a fost primul executant de pe listă. Hanca a fost un executant și la Dinamo și în Polonia. Este un executant foarte bun. La antrenamentul de ieri am avut șase executanți și a bătut foarte bine. Nu a fost o execuție fericită. A fost un moment psihologic și a înclinat balanța.

Mai sunt două meciuri. Pe mine mă preocupă foarte mult că am primit trei goluri din fază fixă în ultimele două meciuri. Din punctul meu de vedere, responsabilitatea și concentrarea trebuie să fie foarte mari la fazele fixe”, a spus Laszlo Balint după meci.

Andrei Miron (FC Botoșani) a deschis scorul în minutul cinci. Christian Irobiso (Petrolul Ploiești) a restabilit egalitatea în minutul 12, iar Rijad Sadiku a adus victoria moldovenilor în minutul 87.

Cum arată clasamentul la finalul etapei a șaptea din play-out-ul Superligii României

7. UTA Arad - 34 de puncte

8. Oțelul Galați - 33 de puncte

9. FC Hermannstadt - 31 de puncte

10. ”U” Cluj - 29 de puncte

11. Petrolul Ploiești - 26 de puncte

12. FC Botoșani - 24 de puncte

13. FC Voluntari - 23 de puncte

14. FCU Craiova - 22 de puncte

15. Dinamo - 21 de puncte

16. Poli Iași - 21 de puncte

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!