Piteștenii au obținut victoria, scor 2-0, și au ajuns la 12 puncte, pe locul 5 în ierarhie, în timp ce FCSB ocupă locul 12, cu 5 puncte.
Doar 8.715 spectatori la FCSB - FC Argeș
Meciul contra formației din Trivale nu a generat prea mult interes în rândul suporterilor. La meciul de pe Arena Națională au fost prezenți doar 8.715 spectatori. Partida nu intră nici măcar în top 10 partide din punct de vedere al asistențelor.
Cel mai urmărit meci din acest sezon a fost derby-ul Rapid – FCSB, scor 2-2, (26.871 spectatori), urmat de Dinamo – FCSB, scor 4-3 (23.215 spectatori).