Câți bani a investit Dan Șucu la Rapid: „Și dacă mă întrebi, mă aștept s-o mai fac în viitor!”

dan sucu Rapid Superliga Superliga Dan Șucu
Vali Andronescu
Data publicarii: Duminica 25 Decembrie 2022, 15:38
Data actualizarii: Duminica 25 Decembrie 2022, 15:36

Dan Șucu este unul dintre acționarii de la Rapid București.

În vară, în Giulești au aterizat nu mai puțin de 11 jucători, iar Dan Șucu a evidențiat câți bani a investit la Rapid de când a devenit unul dintre acționari, alături de Victor Angelescu.

Câți bani a investit Dan Șucu la Rapid: „Și dacă mă întrebi, mă aștept s-o mai fac în viitor!”

  • Dugandzic, Ștefan, Emmers, Papeau, Albu, Ciobanu și Costache au costat, adunat, peste un milion de euro.

„În jur de 4 milioane de euro (n.r. cât a investit la Rapid). Și dacă mă întrebi cât mă aștept să investesc în viitor, cât de cât, până pun lucrurile la punct, pe făgașul pe care mă aștept, probabil în jur de 10. Aici vorbim de investiție directă în Rapid”, a spus Dan Șucu, potrivit Fanatik.

Rapid, în această stagiune

După 21 de etape, Rapid București se situează pe locul patru în clasamentul Superligii cu 38 de puncte din 63 posibile. Giuleștenii au înregistrat, astfel, 11 victorii, cinci rezultate de egalitate și patru înfrângeri.

Aflați în pauza de iarnă, „alb-vișinii” vor reveni pe teren pe 13 ianuarie cu amicalul împotriva cehilor de la Sigma Olomouc, ora 15:00. În Superligă, Rapid va evolua în etapa 22 pe 20 ianuarie împotriva lui Sepsi Sf. Gheorghe, ora 20:00.

Rapid, în perioada de mercato din vară

Veniri - Marko Dugandzic (28 ani / atacant / CFR Cluj / 400.000 euro), Xian Emmers (23 de ani / închizător / Roda Kerkrade / 200.000 de euro), Florin Ștefan (26 ani / fundaș stânga / CFR Cluj / 200.000 euro), Jayson Papeau (26 ani / extremă stânga / Warta Poznan / 200.000 euro), Alexandru Albu (28 ani / închizător / Concordia Chiajna / 150.000 de euro), Andrei Ciobanu (24 ani / mijlocaș central / FCV Farul / 100.000 euro), Valentin Costache (23 ani / extremă stânga / CFR Cluj / 100.000 euro), Alexandru Mățan (22 ani / mijlocaș ofensiv / Columbus Crew / suma necunoscută), Arnel Jakupovic (24 ani / atacant / NK Domzale / liber de contract), Paul Iacob (25 ani / fundaș central / Chindia Târgoviște / liber de contract), Damien Dussaut (27 de ani / fundaș dreapta / FCV Farul / liber de contract), Alexandru Crivac (20 ani / închizător / CFC Argeș / liber de contract).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!