Oficialul oltean și-a vărsat năduful, acuzând arbitrajul și subliniind bilanțul dezastruos al oltenilor în fața campioanei, într-un moment critic pentru calificarea în cupele europene.

"Sunt tot cald. Știi cum e, nouă ne trece greu ce s-a întâmplat aseară și situația în care suntem. Nu știm dacă vom fi în cupele europene sau nu. Păstrăm o concluzie pentru finalul sezonului", a spus Cârțu pentru Sportpesurse, vizibil afectat de rezultat și de perspectivele echipei.

"Ne-a rezolvat Barbu, acum Vidican!"

Frustrarea președintelui craiovean s-a îndreptat și către brigăzile de arbitri, pe care le consideră responsabile pentru o parte din eșecurile recente. "Nu am făcut față rigorilor din returul play-off-ului, pentru că în tur ne-am descurcat foarte bine. În ultimele 4 meciuri avem doar un punct. Au fost mai fost greșelile arbitrilor și toate au concurat la situația asta. Avem 4 partide cu FCSB și nu am reușit să-i învingem niciodată", a continuat Cârțu.

Oficialul a enumerat momentele controversate din duelurile cu roș-albaștrii: "Am înscris doar un gol, am ratat cu poarta goală în minutul 96, ne-a rezolvat Barbu (n.r. arbitrul Marian Barbu), acum a venit și rândul lui Vidican, plus VAR-ul lui Bîrsan, parcă el a fost. Ne întrebăm ce urmează, vedem câte greșeli de arbitraj sunt. Am mai greșit și noi. Eu unul mă întreb cât mai suntem dispuși să acceptăm."

Partida de sâmbătă seară, din etapa a 9-a a Superligii, a fost decisă de un gol marcat de Daniel Bîrligea în minutul 19, după o pasă de la Valentin Crețu. FCSB, deja campioană din 10 mai, și-a continuat astfel parcursul fără greșeală. Oltenii au avut un gol anulat de VAR în minutul 11, marcat de Anzor Mekvabishvili, pe motiv că mingea ieșise în aut în prealabil.

Pentru Universitatea Craiova urmează un meci crucial cu Dinamo și, foarte probabil, un baraj pentru cupele europene, o miză uriașă pentru finalul de sezon.