După ce a prins play-off-ul în sezonul precedent, Dinamo are ambiții mari și în acest an. Clubul a scăpat de insolvență și se poate lupta acum pentru accederea în cupele europene.
”Câinii” au avut un start bun de sezon. Au strâns 12 puncte după primele șapte etape și sunt pe locul șase, după victoria cu U Cluj din ultima etapă, scor 1-0.
Andrei Nicolescu anunță un buget impresionant pentru Dinamo
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a anunțat bugetul pe care acționarii l-au fixat pentru acest sezon. Acesta se învârte în jurul sumei de 12 milioane de euro.
„În fiecare an creștem bugetul de salarii. În acest an, am crescut și bugetul administrativ. Dinamo nu se poate compara cu un club normal, are o infrastructură și trebuie să comunice cu toți fanii, să fie la un nivel, dar și anul ăsta, Dinamo este în deficit.
Asta înseamnă că acționarii vin, pentru al treilea an consecutiv, cu aport suplimentar pentru a finanța clubul. Construim și putem ajunge la un Dinamo care să producă. Sumă de buget total? Undeva spre 12 milioane, probabil”, a spus Andrei Nicolescu, la Fanatik.ro.
Dinamo, în această perioadă de mercato
Antrenor - Zeljko Kopic (confirmat)
Veniri - Andrei Mărginean (Sassuolo / 450.000 de euro), Nikita Stoianov (Maccabi Netanya / 450.000 de euro), Cristian Mihai (UTA Arad / 350.000 de euro), Raul Opruț ((KV Kortrijk / 200.000 de euro), Danny Armstrong (Kilmarnock / gratis), Devis Epassy (Karmiotissa / gratis), Mamoudou Karamoko (Copenhaga / gratis), Alexandru Musi (Dinamo / gratis), Kyriakou Charalampos (Apollon Limassol / gratis), Codruț Sandu (Rapid / gratis), Luca Bărbulescu (FC Augsburg U19 / gratis), Vadim Kiricenko (UTA Arad / gratis), Jordan Ikoko (Omonia Nicosia / gratis), Alexandru Tabuncic (Rapid / gratis), Yanis Găgeatu (CSU Craiova / gratis), Darius Gavrilă (Tunari / gratis), Mihnea Toader (CS Dinamo / gratis), Mario Din Licaciu (CFC Argeș / gratis), Gabriel Ungureanu (CSM Pașcani / gratis)
Reveniri după împrumuturi - Petru Neagu (Slobozia), Valentin Dumitrache (Afumați), Alberto Soro (Chaves), Denis Oncescu (FC Argeș), David Irimia (Metaloglobus), Andrei Ionică (Afumați), Alexandru Irimia (Metaloglobus), Cristian Ionescu (Blejoi), Alexandru Serafim (Rm. Vâlcea), Godwin Udosen (Afumați), Antonio Bordușanu (Poli Iași)
Plecări - Răzvan Patriche (retras din activitate), Denis Politic (FCSB / 970.000 de euro), Patrick Olsen (Horsens / 250.000 de euro), Josue Homawoo (Standard Liege / gratis), Adnan Golubovic (FC Ballkani / gratis), Hakim Abdallah (UTA Arad / gratis), Astrit Selmani (Shaanxi Union FC / gratis), Cristian Costin (Neftchi Baku / gratis), Antonio Luna (Antequera CF / gratis), Petru Neagu (contract încheiat), Andrei Mărginean (Sassuolo / împrumut expirat), David Irimia, Alexandru Irimia (Metaloglobus / împrumutați), Valentin Dumitrache (Metalul Buzău / împrumutat), Alexandru Ionică, Vadym Kyrychenko, Yanis Neculai Yanis (CS Dinamo / împrumutați), Peter Maapia (Gl. Bistrița / împrumutat), Raul Rotund (Slobozia / împrumutat), Codruț Sandu (Corvinul / împrumutat), Alexandru Serafim (D. Călărași / împrumutat)