BOMBA! Steaua poate avea soarta Craiovei! O echipa cere desfiintarea Stelei! Singura scapare a campioanei:

Steaua Eugen Baciu Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 12 Iunie 2013, 08:05
Data actualizarii: Miercuri 12 Iunie 2013, 08:12

FCM Bacau cere Federatiei Romane de Fotbal ca Steaua sa fie dezafiliata! Campioana Romaniei este acuzata ca a procedat la fel ca Universitatea Craiova cand aceasta a fost dezafiliata!

Sezonul perfect al Stelei se poate incheia cu un adevarat cosmar! Ros-albastrii risca enorm sa fie exclusi din Europa dupa condamnarea lui Gigi Becali in cazul Valiza, risca sa fie retrogradati de catre LPF in acelasi caz si, mai nou, risca sa fie dezafiliat clubul!

Cei de la FCM Bacau cer ca Steaua sa fie dezafiliata intrucat au procedat precum Universitatea Craiova! Stelistii au fost obligati sa plateasca 1 milion de euro dupa ce Eugen Baciu a plecat de la Steaua. Cei de la Bacau au castigat procesul la TAS. "Nu recunoastem decizia Tribunalului de la Lausanne, insa am achitat datoria ca sa nu avem probleme cu licentierea pentru cupele europene" au spus oficialii campioanei Romaniei dupa acel moment. Totusi, nu au abandonat lupta si, in tentativa de a-si recupera banii, stelistii s-au adresat Tribunalului Bucuresti si celui din Bacau! Pentru ca Steaua s-a adresat unui tribunal civil, bacauanii cer Federatiei sa ia cea mai dura decizie posibila.

"In aceeasi situatie, Universitatea Craiova a fost dezafiliata, deci decizia ar trebui sa fie identica si pentru Steaua" a declarat Daniel Scanteie, presedintele FCM Bacau, pentru Gazeta.

Diferenta dintre cele doua cazuri care ar putea sa o salveze pe Steaua e ca Universitatea Craiova nu epuizase atunci toate instantele sportive. Cei de la Bacau au facut o notificare catre Steaua, atragandu-le atentia ca ii vor contesta la UEFA. De asemenea, le-au transmis celor de la FRF sa oblige Steaua sa retraga actiunea de la Tribunal.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!