Black Friday la FCSB: „Îl lăsam împrumut!” Roș-albaștrii mai forțează o plecare 

FCSB Mihai Stoica Razvan Ducan Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 12 Ianuarie 2023, 11:08
Data actualizarii: Joi 12 Ianuarie 2023, 11:17

Plecările de la FCSB nu s-au încheiat. Mihai Stoica a anunțat că un jucător al roș-albaștrilor este valabil pentru un împrumut.

FCSB a început oficial „curățenia” de iarnă. Vicecampioana României i-a împrumutat pe Ianis Stoica (20 ani) și Alexandru Musi (18 ani) la U Cluj și Politehnica Iași și le-a reziliat contractele lui Florin Achim (31 ani), Radu Boboc (23 ani), Andrei Dumiter (23 ani), Marco Dulca (23 ani) și Bogdan Rusu (32 ani). 

Chiar dacă a renunțat la 7 jucători, FCSB mai are doi oameni pe „lista neagră”: pe Rachid Bouhenna (31 ani) și Răzvan Ducan (21 ani). În legătură cu soarta portarului, Mihai Stoica (57 ani) a ținut să precizeze că va fi doar împrumutat. 

„Am spus că îl lăsăm pe Ducan să plece împrumut să joace în altă parte”, a declarat Mihai Stoica pentru Orange Sport

Răzvan Ducan, dorit de Valeriu Iftime la FC Botoșani 

De serviciile lui Răzvan Ducan este interesat Valeriu Iftime. Finanțatorul Botoșaniului l-ar dori la echipă, numai că este conștientă că Gigi Becali (64 ani) va încerca să taie din procentele pe care clubul din Moldova le deține la Joyskim Dawa (26 ani) și Denis Haruț (23 ani), în cazul unui eventual transfer. 

„Fiecare negociere are ceva. Joacă și la intimidare și acolo e o problemă. E un portar acolo, Ducan. Vreau să îl iau să joace la mine.

Începe (n.r.- Gigi Becali) cu procent 2% la Dawa (n.r.- să cedeze FC Botoșani din procentele pe care le mai are dintr-un eventual viitor transfer al lui Dawa). Ne-am chinuit și la cazul Moruțan. Cedează cel care are interesul mai mare. Și la Dawa, Haruț”, a declarat Valeriu Iftime pentru Digisport.

Răzvan Ducan a bifat un singur meci pentru FCSB în acest, chiar împotriva Botoșaniului, în ultima partidă din grupele Cupei României, 2-0. 

Gigi Becali, despre situația FCSB-ului (11/01/2023) 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!