VIDEO Atacanții din Superligă care i-au pus cele mai mari probleme lui Joyskim Dawa

Joyskim Dawa FCSB Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 17 Ianuarie 2024, 09:23
Data actualizarii: Miercuri 17 Ianuarie 2024, 09:34

Joyskim Dawa este unul dintre jucătorii de bază de la FCSB, fiind printre favoriții lui Gigi Becali.

Înainte de startul celei de-a doua părți a sezonului competițional, fundașul central a vorbit despre provocările cu care s-a confruntat pe plan profesional, dar și personal.

"Cei mai dificili adversari pe care i-am avut în România? Alibec, Garita, de asemenea, era foarte, foarte, aaa... Compagno când era la Craiova. Dacă pleacă? Nu știu, nu e treaba mea (râde), întrebați-l pe el!", a fost mărturisirea lui Joyskim Dawa.

Fotbalistul camerunez a adus în discuție și problema scandărilor rasiste, de care a avut parte de mai multe ori, de-a lungul carierei.

"Am trecut peste situația cu scandările rasiste de anul trecut. Trebuie să avansăm și să ne gândim la viitor. Viața mea e bună în România. Mă simt bine în fiecare zi, sunt binecuvântat. 

Ați văzut că interpretez diverse melodii în timpul liber, pun și pe Instagram, dacă nu aș fi fericit, nu aș cânta! Ultima melodia ascultată? 'Hapiness', a unui cântăreț nigerian. Ascult și muzică românească, dar nu știu numele, îmi place, totuși", a explicat apărătorul.

Ce a pățit Joyskim Dawa după gafa din meciul cu Hermannstadt

La sfârșitul lunii septembrie, anul trecut, fundașul central a greșit impardonabil în meciul Hermannstadt - FCSB 2-2. Jucătorul a fost eliminat în minutul 60, după ce l-a faultat pe Neguț în careu, la scorul de 2-1 pentru FCSB. 

La momentul respectiv, Joyskim Dawa a fost asaltat de mesaje rasiste pe care le-a primit din partea suporterilor FCSB-ului, furioși pe gafa sa.


Declarațiile lui Joyskim Dawa din cantonamentul din Antalya (16.01.2024) pe www.sport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!