"Ar fi o problemă". Ce a declarat Cristiano Bergodi înaintea meciului cu Universitatea Craiova

Cristiano Bergodi Rapid Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 28 Martie 2024, 14:52
Data actualizarii: Joi 28 Martie 2024, 14:54

Universitatea Craiova și Rapid vor fi adversare în etapa a doua din play-off-ul Superligii României.

Aflate la egalitate de puncte, cele două echipe au nevoie de cele trei puncte pentru a rămâne în cursa de urmărire a liderului FCSB.

Giuleștenii, constienți de miza meciului cu Craiova

Cristiano Bergodi a vorbit despre importanța partidei din Bănie și despre consecințele care ar urma în cazul unei înfrângeri.

"Sperăm ca această pauză să ne fi fost de folos pentru a ne reveni moralul. Venim după o înfrângere. Vom vedea după meci dacă a fost o pauză bună pentru noi. Faptul că am pierdut acasă primul meci de play-off a fost un duș rece. A trebuit să le refac moralul băieților, care s-au pregătit bine. Fiecare meci are istoria lui.

Mă gândesc doar că trebuie să avem curaj, încredere. Craiova părea a patra echipă după sezonul regular, acum e a doua. Pierzi un meci în play-off și se poate întâmpla orice.

Băieții au venit bine de la loturi, copiii Borza și Bădescu au jucat, au făcut-o și bine. Marian nu a jucat, Albion a jucat puțin. Dar naționala lor trebuie să fie Rapidul, pentru că mai avem nouă finale. Trebuie să fim concentrați. Următoarea acțiune a naționalelor e după finalul campionatului.

Nu e un meci de totul sau nimic, dar trebuie să câștigăm ca să nu ne îndepărtăm de FCSB. Nu e decisiv, e important. Ar fi o problemă să pierdem, mai ales după ce am pierdut și primul meci. Craiova e pe locul doi, e ambiție mare acolo. Au echipă bună, probabil e la fel ca atunci când eram eu acolo. Formează o echipă bună", a declarat Cristiano Bergodi, în cadrul unei conferințe de presă. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!