FK Csikszereda, una dintre cele două echipe din Superliga fără victorie în acest sezon, l-ar putea pierde pe Robert Ilyeș. Antrenorul a amenințat cu plecarea după 0-0 la Arad contra celor de la UTA.
Robert Ilyeș amenință cu plecarea de la FK Csikszereda: "Nu pot să continui în halul ăsta"
Formația din Miercurea Ciuc a jucat mai bine de o repriză în superioritate numerică, după ce Marius Coman a văzut cartonașul roșu în minutul 44, însă UTA a rezistat, iar partida de la Arad s-a încheiat la egalitate, 0-0.
După meci, Robert Ilyeș a avut un discurs foarte dur, spunând că FK Csikszereda nu ar fi meritat nici măcar egalul. Fără să dea nume, antrenorul și-a criticat jucătorii pentru atitudine și a transmis că nu poate continua la echipă "în halul ăsta".
"Din păcate, iar aceeași problemă. Sincer, nici nu mă pot bucura după acest rezultat. După aspectul jocului, poate meritam mai mult. Luând în considerare că am jucat cu un om în plus, trebuia să facem mai multe. În a doua repriză n-am reușit aproape deloc să controlăm jocul. Am făcut multe contraatacuri și chiar am riscat să pierdem și acest punct. După părerea mea, nici acest punct nu-l meritam.
Nu se poate așa ceva! Sunt jucători care sunt supărați că nu joacă și când le dai șansa să joace... să nu te pui în slujba echipei, să nu pui osul la treabă?! Nu se poate! Cu atitudinea asta nu am cum să conduc echipa când tu driblezi la mișto și faci numai contraatacuri cu om în plus. Facem 6-7 atingeri... e ceva de neimaginat în momentul de față!
Dacă ne uităm la ultimele rezultate, e îmbucurător că reușim să legăm meciuri în care nu pierdem, dar dacă nu reușim să câștigăm un meci, să căpătăm mai multă încredere, suferim și rămânem în subsolul clasamentului. E foarte greu să evadezi de acolo pentru că alții strâng puncte și parcă noi muncim degeaba.
Când am jucat 11 contra 11, pot să spun că jocul a fost echilibrat. Au avut și ei câteva situații și nu am reușit să-i blocăm. Per total, după aspectul jocului în 10 oameni, trebuia să facem mai mult. Dacă nici cu om în plus... aproape nu s-a văzut deloc în repriza a doua omul în plus.
Trebuie să mergem acasă, trebuie să analizăm situația din clasament, trebuie să analizăm jocul. Trebuie să fim bărbați și să punem lucrurile la punct. Nu cred că pot să continui în halul ăsta, mai ales că unii dintre jucători chiar își bat joc de echipă", a spus Robert Ilyeș, după UTA Arad - FK Csikszereda 0-0.
Robert Ilyeș este antrenorul lui FK Csikszereda din martie 2023. În vară a obținut o promovare istorică în Superliga alături de formația din Miercurea Ciuc.
FK Csikszereda a obținut doar 5 puncte în primele 10 etape disputate în Superliga și se află pe locul 15, penultimul.