Andone face scandal: "As da LIGA in judecata pentru 500.000 euro, daca as fi in locul lui Varga!"

Dacian Varga Ioan Andone Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 07 Aprilie 2010, 12:07
Data actualizarii: Miercuri 07 Aprilie 2010, 13:51

Andone e suparat pe Liga pentru ca Varga nu poate juca. Anul trecut era campion cu Unirea si unul dintre cei mai buni romani ai Unirii in Liga Campionilor. Acum se antreneaza si sta acasa in loc sa joace.

Varga e suparat ca Rapidul nu s-a implicat mai tare pentru el, Andone e suparat pe Liga Profesionista de Fotbal pentru aceasta situatie.

500.000 euro ar trebui sa primeasca Varga daune morale din cauza ca nu poate juca, spune Andone, care ar da Liga in judecata.

"Am vorbit cu Varga, e foarte greu pentru el. Eu in locul lui as da liga Profesionista de Fotbal in judecata. Mai intai, mi-as lua un avocat si m-as duce la Comisia de Disciplina si la toate celelalte instante sportive. I-as spune avocatului: "Ma, eu castig la Rapid in sase luni, sa zicem, 50.000 de euro. Am pierdut echipa nationala, cat valoreaza?» Si ma consult cu avocatul. Si cer si eu 500.000 de euro de la Liga ca nu joc. Cum sa nu joci, cum e posibil ca Liga sa confiste niste legitimatii? Eu i-am spus lui Varga: «Ia de mana un avocat si da in judecata Liga». Pai, suntem in democratie acum. Da in judecata Liga, cereti drepturile, el degaba sta cu capul in pamant acum. Clubul incearca sa faca tot ce e posibil legal sa il ajute", a spus Andone intr-o conferinta de presa.

Tehnicianul sustine ca Dacian Varga este "daramat complet" din punct de vedere al moralului si ca in momentul de fata nici nu ar putea intra pe teren. "Tibi Balan, care e in aceeasi situatie, gandeste altfel. Dar Varga e un baiat de moral. Si la antrenament se vede. Eu incerc sa il tin dupa antrenament, sa mai vorbesc cu el, sa il pregatesc. Pentru ca daca va avea dreptul sa joace duminica atunci sa pot sa-l folosesc. Pentru ca asa, cu moralul asta de acum, nu se poate, nici nu poti sa-l pui in teren. El e daramat complet, nici n-ai ce sa vorbesti cu el. E simplu, te lupti pentru dreptul tau de a munci. Cine iti poate refuza un drept de a munci? Liga? Nu exista asa ceva. Ai terminat instantele sportive te duci in tribunalul civil. De ce sa nu te lupti pentru 500.000 de euro? Eu asa as face. Dar e problema lui Varga. El sa nu creada insa ca Rapid nu vrea sa il ajute, pentru ca ajutandu-l pe el se ajuta si clubul. Rapid are nevoie de Varga si Balan. Cum sa nu vrem sa fim mai puternici, sa fim iar in atentia lui Razvan Lucescu? Problema cu rezultatul (n.r. - rezultatul partidei Rapid - FC Timisoara) va ajunge la TAS, dar asta e problema clubului. Varga trebuie sa isi rezolve problema lui", adaugat antrenorul formatiei giulestene.

Andone nu crede ca exista o coalitie in Liga I care sustine cauza clubului Rapid in litigiul cu FC Timisoara privind cazul "Varga - Valan". "Sunt oameni care au opinii, sunt divergente intre domnul Dragomir si unii conducatori, intre comisii, intre presedintii de club... dar e prea mult spus coalitie. Si nu e in niciun caz o coalitie impotriva Timisoarei. Problema e ca acele comisii sa judece drept. Eu nu am citit dosarul pentru ca nu am avut timp, eu mai mult ma ocup de echipa in aceste zile", a explicat Ioan Andone.

Sursa Foto: www.prosport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!