Albion Rrahmani, prima reacție după ce a aflat cât va lipsi de pe teren: ”A fost un moment groaznic”

Albion Rrahmani Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 14 Octombrie 2023, 08:17
Data actualizarii: Sambata 14 Octombrie 2023, 08:17

Albion Rrahmani (23 de ani) s-a accidenat în meciul dintre Andorra și Kosovo (0-3).

Federația de Fotbal din Kosovo a emis un comunicat despre starea de sănătate a lui Albion Rahmani, verdictul fiind unul mai dur decât se preconiza inițial. Atacantul a suferit o fractură la glezna drepta și va fi supus unei intervenții chirurgicale, perioada de recuperare fiind de minim trei luni

Atacantul care a ”rupt plasele” în șase meciuri la Rapid a revenit în România într-un scaun cu rotile și a oferit prima reacție după accidentarea sa.

Chiar dacă anul 2023 pare să se fi încheiat pentru Rrahmani, atacantul speră să revină pe teren în cel mai scurt timp posibil.

Albion Rrahmani: ”Este prima mea accidentare”

„Voi face din nou o serie de teste și voi vedea ce trebuie să fac. Sper să mă reîntorc pe teren cât mai repede posibil. Le promit tuturor fanilor Rapidului că voi reveni mai puternic ca niciodată! A fost un moment groaznic. Doare foarte tare, mai ales că este prima mea accidentare.

Cred că este o fractură, dar voi vedea după ce voi face din nou niște examinări. Nu știu cât voi lipsi, sper să fie mai puțin de 3 luni. Este foarte greu pentru mine. Am avut un început bun la Rapid. Sper ca echipa să câștige toate meciurile și să nu-mi simtă lipsa”, a spus Albion Rrahmani, conform OrangeSport.

Albion Rrahmani a marcat 21 de goluri în campionatul din Kosovo, în 35 de meciuri, pentru campioana FC Ballkani. De asemenea, el a înscris de 7 ori şi a dat trei pase de gol, în ediţia trecută a Europa Conference League, în care Ballkani a jucat în faza grupelor, reuşind şi un gol în Cupa din Kosovo.

În actualul sezon al cupelor europene, Rrahmani a jucat patru meciuri, două în Champions League şi două în Europa Conference League, reuşind să marcheze de două ori şi să ofere trei pase decisive.

Venit în 2021 la Ballkani, de la FK Malisheva, Albion Rrahmani are în palmares două titluri de campion şi o Supercupă în Kosovo.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!