Marius Șumudică a fost la un pas să demisioneze după eliminarea Rapidului din Cupa României, având în vedere că giuleștenii aveau drept obiectiv câștigarea competiției respective, ca să ajungă în cupele europene.

Adrian Mutu a găsit soluția pentru banca Rapidului: ”E un antrenor bun, se potrivește”

Conducerea l-a întors din drum pe Marius Șumudică, antrenor care va rămâne pe banca giuleștenilor până la finele actualei stagiuni. Rămâne de văzut dacă va fi schimbat sau nu la vară Șumudică.

În cazul în care Șumi va pleca, Adrian Mutu, fost internațional român, care a trecut și el pe la cârma rapidiștilor, consideră că Marius Măldărășanu este o soluție bună pentru postul de antrenor din Giulești.

”Da, este o soluție bună! Nu pentru faptul că a fost la Rapid. Eu când aud asta cu foști rapidiști… Mi se pare frumos, e normal ca publicul să își dorească un fost rapidist pe bancă. În ultimii ani, singurul care nu a fost sunt eu.

Nu asta e calitatea cea mai mare a lui Măldărășanu, că este rapidist. Vorbim profesional aici. E ceva foarte frumos la nivel sentimental, dar nu și cea mai bună decizie la nivelul performanței.

Măldă încheie un ciclu, după 4 ani buni. Chiar dacă nu a ajuns în play-off, a fost tot timpul acolo la porțile play-off-ului. Ajungerea de acum în finală, prima pentru el... Ce poate să facă mai mult?

Cred că ar fi un antrenor bun pentru Rapid. Este un antrenor potrivit, acum rămâne faptul cum se va adapta el. Rapid este altă echipă, alte așteptări… Cum se va adapta el la lupta pentru titlu, pentru Cupă, la presiune constantă tot timpul.

El știe ce înseamnă, ca jucător. Ca antrenor, rămâne… Poate să fie un succes, fiind și rapidist. Depinde totul de el și de ce echipă își va face. Dacă nu îți faci echipă, ajungem iar să vorbim ca acum. Nu banii îți aduc rezultatele, ci știința în alegeri”, a spus Adrian Mutu, potrivit Fanatik.