Adrian Mititelu dă de pământ cu Mihai Stoichiță: „Nu sunteți bărbat! V-ați autopropus de două ori antrenor la Craiova în ultimii ani!”

Adrian Mititelu FCU Craiova FRF MIhai Stoichita Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 02 Iunie 2023, 12:58
Data actualizarii: Vineri 02 Iunie 2023, 13:00

Adrian Mititelu și Mihai Stoichiță au avut un schimb de replici acid în direct. 

FCU Craiova a fost învinsă de CFR Cluj, 0-1, în barajul pentru UEFA Conference League. Meciul s-a dezechilibrat în minutul 68, când Istvan Kovacs (38 ani) i-a acordat prea ușor al doilea cartonaș galben lui Juan Bauza (27 ani). De asemenea, oltenii mai reclamă un penalty nedat de arbitru, la faza când Cristi Manea (25 ani) comite henț în careu, și că George Ganea (24 ani) a fost oprit eronat când a scăpat spre poarta lui Simone Scuffet (27 ani). 

Dialog încins, în direct, între Adrian Mititelu și Mihai Stoichiță 

Deranjat de maniera de arbitraj a lui Kovacs, Adrian Mititelu (55 ani) a afirmat că totul a fost o orchestrație a Federației Române de Fotbal, în frunte cu Gabriel Bodescu. Acuzație pe care Mihai Stoichiță (69 ani) i-a cerut să o probeze. Numai că, de la acest schimb de idei, discuția a degenerat. 

Adrian Mititelu a mărturisit că Mihai Stoichiță s-a autopropuis de două ori antrenor la FCU Craiova în ultimii ani. În timp ce directorul tehnic al FRF a negat cele spuse de omul de afaceri. 

„Adrian Mititelu: Vă faceți că nu știți, domnule Stoichiță. Jucați teatru acolo în emisiune...

Mihai Stoichiță: Nu joc teatru. Descopăr cu stupoare că spuneți niște lucruri...

Adrian Mititelu: Aoleu, ce stupoare aveți dumneavostră.... Dumneavoastră, de ce ați vrut să plecați de la Federație? De două ori v-ați invitat să veniți antrenor la mine. V-ați propus de două ori.

Mihai Stoichiță: Eu m-am propus de două ori antrenor la Craiova?

Adrian Mititelu: Aaa, nu sunteți bărbat. Acum spuneți că nu e adevărat, nu?

Mihai Stoichiță: O singură dată știu că ați vrut să mă luați antrenor, prin 2005.

Adrian Mititelu: Domnul Stoichiță, nu am vrut să vă iau niciodată, v-am creat numai iluzia.

Mihai Stoichiță: M-ați invitat la cantonament înaintea unui meci cu Galațiul, parcă.

Adrian Mititelu: În ultimii doi ani v-ați autopropus de cel puțin două ori antrenor. 

Mihai Stoichiță: Eu? Antrenor la Craiova? De ce aș pleca de la Federație să vin la dumneavostră să fiu nedreptățit?

Adrian Mititelu: Vai de mine, cât puteți să fiți de iprocrit.

Mihai Stoichiță: Domnule Mititelu, eu v-am vorbit foarte frumos. Dacă începeți cu jigniri aș putea să vă reamintesc și eu niște lucruri care nu vă fac cinste.

Adrian Mititelu: Ce jignire, domne? Ce aveți? Intrați pe DEX să vedeți ce înseamnă ipocrit. 

Trebuia să-i fac flagrant. Dacă s-a autoinvitat, vă dau cuvântul de onoare. Ne-a zăpăcit cu telefoane. L-a sunat și pe fiul meu, pe toți prietneii mei i-a sunat. 

Mihai Stoichiță: Eu pe dumneavostră? Nu v-am sunat cred că în viața mea. De două ori am încercat să vă sun, să vă felicit că ați revenit în fotbal. Nici nu vă știu numărul de telefon. I l-am cerut o dată lui Gabi Bodescu”, a fost dialogul dintre cei doi la Fanatik Superliga.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!