VIDEO Adrian Mititelu anunță: "Am o ofertă foarte generoasă de la FCSB pentru Juan Bauza, mai bună decât cea pentru Compagno"

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 14 Ianuarie 2023, 14:50
Data actualizarii: Sambata 14 Ianuarie 2023, 14:47

Adrian Mititelu, patronul lui FC U Craiova, a dezvăluit că are o ofertă de la FCSB pentru Juan Bauza (26 de ani), mijlocașul argentinian al echipei sale.

Deși Gigi Becali a anunțat că nu are de gând să mai investească în transferuri, patronul celor de la FCSB s-a răzgândit și a făcut o ofertă lui Juan Bauza mai mare decât cea pentru Andrea Compagno, din vară, când l-a cumpărat pe atacantul italian pentru 1,5 milioane de euro.

Adrian Mititelu: "Am o ofertă foarte generoasă de la FCSB pentru Juan Bauza, mai bună decât cea pentru Compagno"

În ciuda sumei consistente propusă de FCSB, Adrian Mititelu spune că nu îl va ceda pe Bauza la formația bucureșteană indiferent de suma oferită.

"Bauza are o ofertă din România și întrebări foarte multe de afară, dar numai întrebări. Oferta din România nu poate fi acceptată, deși e foarte generoasă. Da, de la FCSB. E mai mare decât cea pentru Compagno, dar nu o pot accepta indiferent de ce sumă mi-ar da. E vorba de efectul psihologic asupra echipei și a suporterilor.

Acea clauză de reziliere pentru Bauza am pus-o de frică. N-avea nicio clauză înainte. Cu fotbaliștii care nu au clauză sunt interpretabile lucrurile. Sincer, prețul pentru Bauza e prețul comunicat. Afară merge de la 4 milioane în sus. 4-5 milioane sper să iau pe el.

În vară erau două echipe din Emirate care îl doreau foarte mult, dar le-am spus că nu îl vând. Apoi a venit acea accidentare cu FCSB. În iarnă n-a făcut nimeni nicio ofertă pentru el, doar mai întreabă despre el", a spus Adrian Mititelu.

  • 18 meciuri, un gol și patru pase decisive are Bauza la FC U Craiova în acest sezon

Adrian Mititelu: "Îmi pare rău că l-am lăsat pe Compagno la FCSB"

De asemenea, Adrian Mititelu a explicat și de ce regretă că a acceptat să îl vândă în vară pe Andrea Compagno la FCSB.

"Efectul plecării lui Compagno a fost mult mai mare decât ne-am fi așteptat. Adică reproșurile și amărăciunea au fost mult mai mari decât le-am gândit eu. Da, îmi pare rău că l-am lăsat să plece, sincer, deși aveam nevoie de acei bani. Acum, dacă ar mai fi, n-aș mai accepta oferta pentru Compagno", a mai spus Mititelu.

  • 9 goluri a marcat Compagno la FCSB în 14 partide
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!