Acord! U Cluj a bătut palma cu noul antrenor: revenire spectaculoasă în Superliga

Acord! U Cluj a bătut palma cu noul antrenor: revenire spectaculoasă în Superliga Superliga

Universitatea Cluj este nevoită să schimbe banca tehnică, după ce Ioan Ovidiu Sabău a demisionat în urma rezultatelor modeste.

U Cluj a bătut palma cu Cristiano Bergodi

După un sezon grozav încheiat cu calificarea în cupele europene, Ioan Ovidiu Sabău nu a reușit să repede isprava în startul actualei stagiuni. U Cluj a suferit 5 eșecuri în primele 13 etape și se află pe locul 10 din Superliga, cu 14 puncte.

După înfrângerea cu FC Botoșani (0-2), U Cluj a anunțat că a acceptat demisia lui Ioan Ovidiu Sabău. Ardelenii au găsit rapid un înlocuitor: italianul Cristiano Bergodi (61 de ani).

U Cluj a ajuns la un acord cu Cristiano Bergodi, care urmează să semneze un contract pe două sezoane și să încaseze un salariu lunar de 15.000 de euro, anunță GSP.

Bergodi revine astfel în România după un an și jumătate. Italianul a părăsit-o pe Rapid în aprilie 2024.

Bergodi, antrenor cu 4 trofee în România

Fostul mare jucător al lui Lazio și-a petrecut cea mai mare parte a carierei de antrenor în România. A început la FC Național, în 2005, iar ulterior le-a mai pregătit pe CFR Cluj, Rapid (în trei mandate), Poli Iași, FCSB, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari, Universitatea Craiova și Sepsi.

Bergodi a cucerit patru trofee în cariera de antrenor, toate în țara noastră: două Cupe ale României, ambele cu Sepsi (2022 și 2023) și două Supercupe ale României, una cu Rapid (2007) și alta cu Sepsi (2023).

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!