Cea de-a 18-a ediţie a Gold Cup CONCACAF, competiţie care adună la start 16 echipe din America Centrală, de Nord şi Caraibe, alături de o echipă invitată, naţionala Arabiei Saudite, debutează pe 14 iunie în Statele Unite şi în Canada, potrivit https://www.concacaf.com/.

Statele Unite şi Canada găzduiesc în comun turneul bianual, care se va desfăşura până la 6 iulie, reprezentând o avanpremieră la nivel de organizare pentru competiţia regină a fotbalului mondial, de anul viitor, Cupa Mondială 2026, găzduită de cele două ţări împreună cu Mexic.

Debutând iniţial într-un format cu opt echipe naţionale, în 1991, Gold Cup a evoluat până la actualul turneu cu 16 echipe calificate pentru această a 18-a ediţie prin culoarul oferit de Liga Naţiunilor din CONCACAF şi prin recentele preliminarii dedicate.

Scurtă istorie a competiției

La ediţia inaugurală din 1991, organizată în perioada 28 iunie - 7 iulie, pe două stadioane din sudul Californiei - Los Angeles Memorial Coliseum şi Rose Bowl din Pasadena, echipa naţională a SUA, condusă de antrenorul sârb Bora Milutinovic, a cucerit primul trofeu Gold Cup CONCACAF, învingând în finală echipa naţională a Hondurasului cu scorul de 4-3, după loviturile de la unsprezece metri, potrivit https://www.ussoccer.com/.

Ediţia din 2019 a Gold Cup fost prima care a găzduit meciuri în America Centrală şi Caraibe, Jamaica şi Costa Rica organizând meciuri din faza grupelor, şi, totodată, prima în actualul format cu 16 echipe participante în turneu în faza grupelor.

În 2021, a fost inclusă o singură rundă de meciuri de preliminarii pentru calificarea la Gold Cup, înlocuind formatul de play-off, iar un număr de 12 echipe au concurat pentru cele trei locuri de acces la grupele turneului final, conform https://www.concacaf.com/.

Cum arată cele 4 grupe de la CONCACAF Gold Cup 2025

La ediţia din acest an, 14 echipe au concurat în meciurile de preliminarii, în dublă manşă, pentru a obţine calificarea pentru cele şapte locuri din faza grupelor. Meciurile din preliminarii au fost stabilite pe baza rezultatelor Ligii Naţiunilor CONCACAF şi pe baza coeficientului clasamentului la nivelul confederaţiei CONCACAF.

Turneul va debuta sâmbătă, cu meciul Mexic - Republica Dominicană, pe SoFi Stadium din Inglewood, California, şi se va încheia la 6 iulie cu finala de pe NRG Stadium din Houston, conform https://www.mlssoccer.com/.

Tragerea la sorţi pentru stabilirea configuraţiei grupelor turneului s-a desfăşurat la 10 aprilie, la Miami, Florida.

Cele şaisprezece echipe participante sunt distribuite în patru grupe. În Grupa A participă formaţiile Mexic, Costa Rica, Surinam şi Republica Dominicană. Canada, Honduras, EL Salvador şi Curacao formează Grupa B. Panama, Jamaica, Guatemala şi Guadelupa se înfruntă pentru primele două locuri de calificare în Grupa C, iar în SUA, Haiti, Trinidad-Tobago, Arabia Saudită fac parte din Grupa D, menţionează https://www.mlssoccer.com/.

Universitatea Craiova a rămas fără doi jucători, convocați la naționale pentru Gold Cup

Superliga din România va avea doi reprezentanţi, pe costaricanul Carlos Mora şi pe hondurianul Denil Maldonado (ambii de la Universitatea Craiova), scrie Agerpres.

Însă și Nicolas Samayoa (de două sezoane la Poli Iași, de care se va despărți în această vară) a fost convocat la naționala Guatemalei.

În plus, în loturile de la Gold Cup 2025 sunt și foști fotbaliști din Superliga României, precum canadianul Zorhan Bassong (ex-FC Argeș, Farul Constanța) sau Rangelo Janga (foto) (Curacao, cu celebrul Dick Advocaat selecționer / ex-CFR Cluj).

Competiția, pe 14 stadioane din SUA și Canada

Meciurile turneului sunt găzduite de 14 stadioane din 11 zone metropolitane, dintre care 13 arene se află în Statele Unite şi o arenă în Canada, dintre acestea şapte sunt terenuri oficiale ale meciurilor din Major League Soccer, şi anume: BC Place (54.500 locuri) din Vancouver, arena formaţiei Vancouver Whitecaps FC; Dignity Health Sports Park (30.510 locuri) din Carson, California, stadionul formaţiei LA Galaxy; Energizer Park (22.500 locuri) din St. Louis, Missouri, stadionul formaţiei St. Louis City SC; PayPal Park (18.000 locuri) din San Jose, California, arena formaţiei San Jose Earthquakes; Q2 Stadium (20.730 locuri), din Austin, Texas, stadionul echipei Austin FC; Shell Energy Stadium (22.039 locuri) din Houston, Texas, arena echipei Houston Dynamo FC; Snapdragon Stadium (35.000 locuri) din San Diego, California, arena echipei San Diego FC.

În plus, celelalte stadioane ale turneului Gold Cup CONCACAF 2025 sunt: AT&T Stadium (80.000 locuri) din Arlington, Texas; NRG Stadium (72.200 locuri) din Houston, Texas; SoFi Stadium (70.240 locuri) din Inglewood, California; Levi's Stadium (68.500 locuri) din Santa Clara, California; U.S. Bank Stadium (66.860 locuri) din Minneapolis, Minnesota; State Farm Stadium (63.400 locuri) din Glendale, Arizona; Allegiant Stadium (61.000 locuri) din Las Vegas, Nevada.

Din grupe se ajunge în sferturi, finala turneului este pe 6 iulie

Faza grupelor se desfăşoară în perioada 14-24 iunie, sferturile de finală au loc în intervalul 28-29 iunie, semifinalele la data de 2 iulie, iar finala turneului în 6 iulie. În grupe primele două echipe clasate se califică în faza superioară a sferturilor de finală.

Competiţia Gold Cup CONCACAF a fost câştigată de doar trei echipe naţionale: Mexic (9 trofee - 1993,1996,1998, 2003, 2009, 2011, 2015, 2019, 2023), SUA (7 trofee - 1991, 2002, 2005, 2007, 2013, 2017, 2021) şi Canada (1 trofeu - 2000), conform https://www.mlssoccer.com/.

Ediţia precedentă a Gold Cup CONCACAF s-a desfăşurat în perioada 24 iunie -16 iulie 2023 şi a fost câştigată de echipa naţională a Mexicului. În finala disputată la SoFi Stadium din Inglewood, California, în faţa a 72.963 spectatori, naţionala Mexicului a învins Panama cu scorul de 1-0. Santiago Jimenez a fost autorul unicului gol al finalei, în minutul 88, şi a fost declarat omul meciului.

Mingea specială care va fi folosită la meciurile de la Gold Cup 2025

Cu prilejul tragerii la sorţi desfăşurate la Miami pentru configurarea grupelor turneului final din Canada şi SUA, Molten Corporation alături de reprezentanţii CONCACAF au dezvăluit mingea cu care se vor juca meciurile de la această ediţie, fiind vorba despre modelul Molten Concacaf Gold Vantaggio 5000, informează Agerpres. Acest model de minge evidenţiază pasiunea şi unitatea regiunii, îmbinând un design subtil cu tehnologie de ultimă generaţie folosită de Molten pentru performanţă înaltă în toate competiţiile organizate de CONCACAF la nivelul echipelor naţionale masculine.

Luis Fonsi, artist şi interpret cunoscut premiat cu numeroase distincţii de specialitate printre care şi Grammy, va interpreta melodia oficială a ediţiei din acest an a Gold Cup CONCACAF, inititulată ''Tocando el Cielo'', realizată în parteneriat între CONCACAF şi Universal Music Latino.