Walter Zenga, pe lista unei echipe din Italia! Ar urma să antreneze un fost ”magician” din Liga 1 din România

Walter Zenga Ascoli Diego Fabbrini Dinamo FCSB Italia
Cătălin Parfene
Data publicarii: Marti 31 Ianuarie 2023, 12:46
Data actualizarii: Marti 31 Ianuarie 2023, 12:54

Fostul tehnician de la FC Național, Steaua/FCSB sau Dinamo a pregătit-o ultima oară pe Cagliari, în Serie A.

Walter Zenga (62 de ani), fostul mare portar italian care deține și cetățenia română și care a antrenat la noi în țară pe FC Național, Steaua (actuala FCSB) și Dinamo, se află pe lista echipei Ascoli, locul 12 în Serie B.

Contestat și după ultimul meci din campionat, 1-2 acasă cu Palermo, Cristian Bucchi, actualul tehnician al lui Ascoli, ar putea să fie îndepărtat din funcție, scrie Tuttomercatoweb.

Tuttomercatoweb: ”Dacă ar trebui să fie o schimbare la Ascoli, ochii sunt pe Walter Zenga”

”Înfrângerea cu Palermo ar putea lăsa sechele la Ascoli. Antrenorul a fost contestat de fani. 

Acum sunt momente de reflecție. Iar dacă ar trebui să fie o schimbare, ochii sunt pe Walter Zenga, care a fost deja sondat în urmă cu câteva luni. 

Ore fierbinți la Ascoli, reflecții în curs de desfășurare despre Bucchi...”, au scris italienii.

La Ascoli este legitimat Diego Fabbrini, ex-FC Botoșani și Dinamo

În toamna anului trecut, tehnicianul italian a fost dorit la FC U Craiova, dar patronul Adrian Mititelu a afirmat că Zenga a refuzat din cauză că aștepta să fie numit antrenor la FCSB.

Walter Zenga a antrenat ultima oară în Serie A, la Cagliari, în perioada martie - august 2020, iar în CV-ul său de tehnician se mai află echipe ca Steaua Roșie Belgrad, Gaziantepspor, Catania, Palermo, Sampdoria, Wolverhampton Wanderers, Crotone sau Venezia.

La Ascoli este legitimat și Diego Fabbrini, mijlocașul cu o selecție la naționala Italiei care a impresionat la FC Botoșani și Dinamo în primul rând prin calitățile tehnice și mai puțin prin realizările sale din Liga 1.

În acest sezon, Fabbrini nu a evoluat însă deloc pentru Ascoli.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!