Inter Milano, echipa pregătită de Cristi Chivu (45 de ani), este aproape de un sezon istoric în primul an cu antrenorul român pe bancă.
”Nerazzurrii” sunt aproape campioni în Italia, fiind calificați și în finala Coppa Italia, care se va disputa împotriva lui Lazio, pe 13 mai, LIVE pe VOYO.
Victor Pițurcă vrea să meargă la finala Coppa Italia
Un event ar reprezenta o performanță grozavă pentru Inter, în condițiile în care clubul nu a mai reușit asta din 2010, de pe vremea lui Jose Mourinho, când Chivu era jucător. Victor Pițurcă, fostul selecționer al României, se gândește să vadă ”pe viu” meciul din finala Coppa Italia.
„99 la sută Inter e campioană, deci nu se pune problema. Să vedem la finala cupei, poate-mi iau inima-n dinți și o să merg.
Mi se pare o performanță incredibilă pentru un antrenor tânăr, român, care ne reprezintă pe noi și care a antrenat Parma câteva luni și vine la Inter, un club mare pe această planetă și reușește din primul an să ia Scudetto”, a spus Victor Pițurcă, pentru PRO TV și Sport.ro.
Programul lui Inter în acest final de sezon
Echipa lui Cristi Chivu poate sărbători câștigarea titlului încă de etape viitoare, dacă învinge Parma. Apoi va urma o ”dublă” cu Lazio, în campionat și Coppa Italia.
- Duminică, 3 mai, ora 21:45: Inter - Parma (Serie A, etapa 35)
- Sâmbătă, 9 mai, ora 19:00: Lazio - Inter (Serie A, etapa 36)
- Miercuri, 13 mai, ora 22:00: Lazio - Inter (finala Cupei Italiei, LIVE pe VOYO)
- 16/17 mai: Inter - Verona (Serie A, etapa 37)
- 24 mai: Bologna - Inter (Serie A, etapa 38)