Echipa lui Cristi Chivu este lider în campionatul Italiei, cu 67 de puncte, în timp ce rivala din oraș ocupă locul doi, la 10 lungimi în spate.

Fabio Capello a analizat AC Milan - Inter

O victorie obținută în fața lui AC Milan ar putea să o aducă pe Inter și mai aproape de Scudetto, însă prestația nerazzurrilor din semifinala Coppa Italia, cu Como, scor 0-0, nu a lăsat o impresie prea bună.

Considerat unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului mondial, Fabio Capello a analizat într-un editorial scris în Gazzetta dello Sport următorul episode din Derby della Madonnina.

Capello susține că felul în care s-a prezentat Inter în Coppa Italia este complet diferit de modul în care va arăta echipa lui Cristi Chivu în meciul cu AC Milan, iar asta tocmai pentru că antrenorul român a menajat mai mulți jucători pentru partida din campionat.

”Meciul cu Como ne-a oferit un indiciu clar: Inter se gândea deja foarte mult la derby-ul cu Milan de duminică. Semifinala Cupei Italiei a fost, fără îndoială, dezamăgitoare, disputată într-un ritm foarte lent de ambele echipe, inclusiv de Como, care părea mai concentrată pe calificarea în Liga Campionilor decât pe cursa pentru Cupa Italiei.

Deduc că Inter este convinsă că, după acest derby, dacă îl va câștiga, poate fi deja considerată campioana Italiei. De aceea au fost menajați câțiva jucători importanți. În plus, un fotbalist cheie precum Dumfries revine treptat la Inter, astfel că Milan va trebui să fie foarte atentă la jucătorii de bandă, mai ales având în vedere impactul lui Dimarco pe flancul stâng”, a scris Fabio Capello, care a subliniat că, într-un astfel de derby, un egal ar avantaja ambele echipe, însă ”nu pot fi făcute calcule”.

În același timp, Capello a transmis că, în opinia sa, ”Leao și Pulisic pot face diferența” în favoarea lui AC Milan, însă ”Chivu poate decola” spre Scudetto. 

VIDEO Rezumat Como - Inter 0-0