NEWS ALERT Ștefan Radu a anunțat că se retrage la finalul sezonului următor: ”Am luat această decizie”

Stefan Radu Lazio Italia Ștefan Radu
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 Iulie 2022, 22:27
Data actualizarii: Marti 19 Iulie 2022, 22:39

Ștefan Radu (35 de ani) a anunțat că se va retrage la finalul acestui sezon. Recent, fundașul român semnase un contract valabil pe încă un sezon cu cei de la Lazio, echipa pentru care evoluează din 2008.

Radu vrea să pună punct carierei de fotbalist în 2023, după 15 sezoane în tricoul lui Lazio. Românul spune că este sigur în proporție de ”99 la sută” de decizia luată, lăsând de înțeles că sunt șanse foarte mici să fie întors din drum.

Ștefan Radu și-a anunțat retragerea: ”În proporție de 99% am luat această decizie”

„Vă spun, în proporție de 99% mă voi retrage la finalul acestui sezon. Încă e devreme, dar vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au dat posibilitatea să-mi termin cariera aici.

Nu cred că sunt șanse ca eu să mai joc și în sezonul următor (n.r 2023/2024), am luat această decizie. Vreau să mă distrez în acest an și să câștig un trofeu alături de Lazio. La finalul sezonului mă voi gândi la viitor, acum nu știu ce voi face după retragere.

Am rămas cam singurul veteran de pe aici (n.r. - râde). Fanii echipei sunt extraordinari și vreau să-i mulțumesc președintelui Lotito pentru tot ce face aici. Clubul a crescut enorm”, a spus Radu, citat de La Lazio Siamo Noi.

Ștefan Radu și-a pierdut postul de titular în sezonul precedent, odată cu ”instalarea” lui Maurizio Sarri în funcția de antrenor principal al echipei.

Românul a jucat în 12 meciuri pentru Lazio în sezonul 2021-2022, în Serie A și Europa League.

Ștefan Radu, debut pentru Lazio în 2008

Ștefan Radu debutat pentru Lazio pe 30 ianuarie 2008, cu Delio Rossi antrenor, într-un meci cu Fiorentina din Cupa Italiei, disputat pe Artemio Franchi și câștigat de formația biancocelestă cu 2-1.

Radu a marcat de 10 ori pentru Lazio și a mai bifat și alte 24 de assist-uri. Cu Lazio, Radu a câștigat de trei ori Cupa Italiei și de trei ori Supercupa.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!