"Se apropie momentul in care voi agata manusile in cui". Legendarul Gigi Buffon si-a stabilit retragerea

Gianluigi Buffon Italia Juventus Torino Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 17 Decembrie 2016, 17:30
Data actualizarii: Sambata 17 Decembrie 2016, 17:39

Ajuns la 38 de ani, cu 167 de meciuri jucate pentru nationala Italiei, cu care a castigat si un titlu mondial, Gigi Buffon a intrat pe ultima suta de metri a carierei sale fantastice. Portarul a stabilit deja cand va agata ghetele si manusile in cui.

Capitan al nationalei Italiei, dar si al campioanei din Serie A, Juventus, Gigi Buffon a inceput sa-si faca planuri pentru retragere.

In varsta de 38 de ani, legendarul portar a acordat un interviu publicatiei Football Italia, acesta spunand: "Planul este sa agat manusile in cui dupa Cupa Mondiala in 2018. Daca voi reusi sa joc la a sasea Cupa Mondiala, voi fi fericit".

Buffon a spus ca va fi primul care se va "cere afara" in momentul in care va simti ca nu mai este la fel de agil sau ca nu va mai putea impinge tare in picioare.

"Daca intr-o zi voi considera ca fac greseli pentru ca nu mai sunt agil sau nu mai pot sa citesc situatiile cum trebuie, atunci voi fi primul care voi ridica mainile si ma voi retrage", a spus Gigi Buffon.

Buffon si Iker Casillas sunt singurii internationali inca in activitate cu peste 150 de selectii la nationalele tarilor lor. Amandoi au cate 167 in acest moment.

Gigi Buffon apara de 16 sezoane poarta lui Juventus, castigand cu aceasta echipa 15 trofee.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!