Ajuns la Inter la finalul sezonului trecut, Chivu i-a condus pe nerazzurri spre Scudetto cu numărul 21 din istoria clubului, dar antrenorul român poate face eventul.
Noul contract al lui Cristi Chivu cu Inter! Gazzetta dello Sport a dezvăluit toate detaliile
Cristi Chivu a impresionat la primul său sezon complet ca antrenor principal la o echipă de seniori.
Inter se duelează cu Lazio în finala Coppa Italia, miercuri, 13 mai, de la 22:00, LIVE pe VOYO.
Având în vedere performanța făcută de Chivu pe banca lui Inter, șefii clubului din Milano vor să îi ofere antrenorului român prelungirea contractului.
Gazzetta dello Sport a dezvăluit toate detaliile noului contract. Se pare că este vorba despre o înțelegere valabilă până în vara anului 2028 și va încasa trei milioane de euro pe sezon. De altfel, cea mai importantă publicație italiană susține că antrenorul român va avea un cuvânt greu de spus în campania de transferuri din această vară.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News






















