Napoli va juca fara suporteri in peluze pana la 31 octombrie!

Fani Napoli suspendare Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 08 Septembrie 2008, 18:02
Data actualizarii: Luni 08 Septembrie 2008, 18:03
Peluzele stadionului San Paolo din Napoli, rezervate suporterilor lui Napoli la partidele de pe teren propriu, vor fi inchise pana la 31 octombrie, a decis justitia sportiva italiana, in urma incidentelor de la meciul cu AS Roma, disputat la 31 august, in prima etapa din Serie A.

Potrivit AFP, sub incidenta sanctiunii dictate de justitia sportiva intra patru meciuri: cu Fiorentina (14 septembrie), Palermo (24 septembrie), Juventus (19 octombrie) si Reggina (29 octombrie).

De asemenea, clubul Napoli a fost condamnat la plata unei amenzi in valoare de 10.000 de euro.

Judecatorii au motivat decizia condamnand comportamentul celor mai radicali dintre suporterii napoletani la meciul de pe stadionul Olimpico. Acestia au aruncat cu diverse obiecte, intre care sticle, monede si petarde, in directia stewarzilor si a suporterilor romani, mai multi dintre acestia fiind raniti usor.

Si inainte de joc s-a produs o serie de incidente violente, intre care jefuirea unui tren. Aproximativ o mie de suporteri au luat cu asalt trenul in gara din Napoli si i-au obligat pe pasageri sa coboare. Vagoanele au fost vandalizate, geamurile sparte, iar toaletele si banchetele au fost distruse, pagubele fiind estimate la 500.000 de euro. Dupa meci, alte incidente au avut loc in gara centrala din Roma, in timp ce mai multe autobuze ale municipalitatii, puse la dispozitie pentru transportarea ultrasilor, au fost avariate.

Saptamana trecuta, ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, a anuntat ca fanii napoletani nu vor mai avea voie sa se deplaseze organizat impreuna cu echipa pana la finalul sezonului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!