Ce răsturnare de situație pentru Răzvan Lucescu, în acest sezon, în Qatar! În timpul verii, la cum și-a început aventura pe banca lui Al-Sadd, românul părea să aibă o echipă de neoprit. Astăzi, la trei luni distanță, lucrurile s-au schimbat total. Și nu în bine!
Prăbușirea formației din Doha a început de la mijlocul lunii septembrie, după cele cinci victorii succesive de până atunci. Meciul cu Esteghlal Teheran (Iran), în prima etapă din Champions League, a scos la iveală toate problemele defensive ale arabilor. Acel eșec, scor 0-3, a zdruncinat echipa lui Lucescu jr. Ce a urmat s-a transformat într-o criză pentru cea mai titrată grupare din Qatar, câștigătoarea campionatului în ultimele trei sezoane.
Răzvan Lucescu, criticat din toate părțile
Pe fondul prăbușirii de la mijlocul lunii septembrie, Al-Sadd a ajuns pe penultimul loc în Champions League și, în weekend, a căzut pe trei în campionat, la trei puncte de liderul Al-Rayyan.
Practic, cu mici excepții, Al-Sadd a pierdut toate marile meciuri din ultimele două luni! De aici, presiunea tot mai mare pe Răzvan Lucescu. Iar după înfrângerea din weekend, în campionat, criticile au curs la adresa tehnicianului român.
Iată două dintre părerile exprimate, în cadrul emisiunii „Consiliul“. Acesta e cel mai popular show fotbalistic din Qatar, difuzat de postul Al-Kass:
*Mohammed Al-Hajri: Prin schimbările sale din timpul derby-ului cu Al-Rayyan, antrenorul Răzvan Lucescu a ajutat echipa adversă să câștige! Total neinspirat.
*Salem Al-Marri: Nu doar că a greșit schimbările, dar antrenorul lui Al-Sadd a greșit și alcătuirea formulei de start. Practic, n-a avut nicio soluție pentru a anihila linia mediană a celor de la Al-Rayyan, cea mai bună din campionatul intern. Nu a fost deloc întâmplător că Al-Rayyan a condus cu 4-1 după numai 28 de minute.
Presa din Qatar: Răzvan, cel mai slab antrenor de la Al-Sadd, în ultimii ani!
Dincolo de criticile televizate la adresa lui Lucescu jr, și publicațiile din Qatar au început să evidențieze problemele de la Al-Sadd cu actualul antrenor.
Cei de la Al-Watan au notat că fanii și-au pierdut răbdarea cu Răzvan și că, mai grav, acesta are cel mai slab început de mandat din ultimii ani! Iată cifrele antrenorilor care s-au ocupat, în regim full-time, de formația din Doha, în ultimele sezoane:
*Răzvan Lucescu – 7 victorii, 2 egaluri, 5 înfrângeri
*Roberto Mancini – 11 victorii, 3 înfrângeri
*Felix Sanchez – 9 victorii, 2 egaluri, 3 înfrângeri
*Wesam Rizik – 8 victorii, 4 egaluri, 2 înfrângeri
După cum se poate vedea, Lucescu jr a adunat cele mai multe înfrângeri, după primele sale 14 meciuri, la Al-Sadd. Așa se și explică faptul că românul are deja emoții pentru rămânerea sa, la formația din Doha, în condițiile în care rezultatele sunt sub așteptări. Atât în Champions League, cât și în campionat.
Marea problemă a lui Lucescu: apărarea vulnerabilă
La eșecurile înregistrate de Al-Sadd contribuie marile probleme din defensivă. Cele pentru rezolvarea cărora Răzvan pare că n-are nicio soluție, în momentul de față. Slăbiciunile din apărare au ieșit în evidență, în toate partidele importante din ultimele săptămâni. Al-Sadd a luat 4 goluri de la Al-Rayyan, în weekend, 3 goluri de la Al-Duhail, altă mare rivală la titlu, 3 goluri de la Al-Arabi, echipa antrenată de Contra, iar în Champions League a fost „sfâșiată“ de iranienii de la Esteghlal Teheran care, de asemenea, au marcat de 3 ori împotriva arabilor.
S-a ajuns la această apărare vulnerabilă și din cauza faptului că jucătorii de bază sunt în vârstă, toți trecuți de 30 de ani.
În acest context, viitorul lui Răzvan Lucescu la Al-Sadd Doha e în „ceață“. Iar dacă românul nu va reuși remedierea situației actuale, acesta riscă să fie cel mai scurt mandat din CV-ul lui Răzvan din ultimii ani.