GALERIE FOTO Marele anunț făcut de Zlatan Ibrahimovic după ce a devenit cel mai vârstnic marcator din istoria Serie A

Zlatan Ibrahimovic AC Milan Serie A Udinese Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 19 Martie 2023, 09:34
Data actualizarii: Duminica 19 Martie 2023, 09:34

Zlatan Ibrahimovic (41 de ani), atacantul lui AC Milan, a scris istorie în meciul cu Udinese, pierdut de echipa sa, scor 1-3, în runda cu numărul 27 din Serie A.

Revenit printre titularii echipei lui Stefano Pioli, Ibrahimovic a transformat un penalty în minutul 45+4 și a devenit cel mai vârstnic marcator din istorie Serie A, la 41 de ani și 166 de zile. Precedentul record era deținut tot de un fost mare jucător al lui AC Milan, Alessandro Costacurta (41 de ani și 25 de zile).

Zlatan Ibrahimovic, la 41 de ani: "Mai pot! Vreau să joc, dar depinde de Milan"

Ibrahimovic a purtat și banderola de căpitan la cererea lui Ismael Bennacer, iar la finalul meciului a anunțat că nu se gândește la retragere și ar vrea să joace în continuare, chiar dacă în octombrie va împlini 42 de ani.

"Sunt mândru că am intrat în istoria acestui club uriaș. Numele meu apare acolo și înseamnă foarte mult pentru mine, însă golul nu a adus cele trei puncte. A fost și primul meci în calitate de căpitan al lui Milan, iar asta m-a făcut mândru. Dacă am fost emoționat? Da, sunt emoții chiar și la această vârstă. Bennacer a venit la mine azi și mi-a zis că vrea să fiu căpitan. I-am zis că e în regulă, voi lua presiunea de pe el!

Sigur, toată lumea vrea să joace în Champions League, însă, atunci când s-a făcut lista, nu eram pregătit. Respect alegerea antrenorului, iar acum pot doar să-i ajut pe colegi la antrenamente să fie în cea mai bună formă posibilă. Am încredere în colegii mei. Până acum s-au descurcat bine și așa va fi și la meciul cu Napoli.

Cât voi mai juca? Dacă sunt bine, voi continua. Toți cei care se retrag se plâng după că au făcut-o prea devreme. Eu mai pot. Am suferit prea mult în ultimele 14 luni, iar acum e răzbunarea mea pe teren. Mă simt bine la Milan, va depinde de ei, ce planuri au... eu sunt disponibil și vreau să joc", a spus Ibrahimovic, potrivit Gazzetta dello Sport.

În acest sezon, Ibrahimovic mai poate juca doar în Serie A. Stefano Pioli nu l-a trecut pe lista UEFA pentru meciurile din Champions League, astfel că își va putea încuraja colegii doar din tribună la dubla cu Napoli, din sferturile de finală.

Zlatan Ibrahimovic, convocat și la naționala Suediei

Selecționerul Janne Andersson a anunțat, miercuri, lotul final pentru meciurile cu Belgia (24 martie) și Azerbaidjan (27 martie), din preliminarile EURO 2024.

La 41 de ani împliniți în octombrie anul trecut, Ibrahimovic revine în naționala Suediei, acolo unde a strâns până acum 121 de meciuri și 62 de goluri.

"Chiar dacă nu poate fi titular, ne poate oferi multe în ceea ce privește personalitatea și calitățile sale de lider. Am discutat constant cu el în perioada în care a fost accidentat.

Acum este bine și își poate aduce contribuția pe teren. În ceea ce privește personalitatea și experiiența, este un jucător unic", a spus Janne Andersson despre Zlatan Ibrahimovic.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!