Înlocuitor de top pentru Dybala la Juventus? Torinezii au pus ochii pe un star de la Real Madrid pentru care trebuie să plătească 60 de milioane 

juventus Paulo Dybala Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 29 Martie 2022, 20:41
Data actualizarii: Marti 29 Martie 2022, 20:51

Paulo Dybala (28 de ani) va pleca de la Juventus la finalul acestui sezon, după ce nu a ajuns la un acord cu șefii torinezi pentru prelungirea contractului.

S-a zvonit că Barcelona ar fi interesată de serviciile argentinianului, însă Atletico Madrid este, în acest moment, "favorită" pentru a obține semnătura sud-americanului.

Paulo Dybala joacă din 2015 la Juventus, după ce a fost transferat de la Palermo, pentru 41 de milioane de euro. "La Joya" a devenit unul dintre cei mai importanți jucători ai "Bătrânei Doamne", reușind să marcheze 113 goluri în 283 de apariții.

Înlocuitor de seamă pentru Dybala

Presa din Italia a dezvăluit că Juventus s-a gândit deja la o variantă pentru înlocuirea argentinianului. Marco Asensio a intrat în atenția torinezilor, contractul său expirând în 2023, iar italienii ar trebui să plătească 60 de milioane de euro pentru acesta. 

O altă variantă ar fi Memphis Depay, jucătorul celor de la FC Barcelona.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!