Giroud, dezvăluiri din vestiarul lui AC Milan: „Sunt un fel de frate mai mare!” Ce face francezul, atunci când Ibrahimovic este plecat

AC Milan Olivier Giroud Serie A Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 15 Octombrie 2022, 21:21
Data actualizarii: Sambata 15 Octombrie 2022, 21:19

Olivier Giroud se află la AC Milan din vara anului 2021 și mai are contract cu "rossonerii" până la finalul lui iunie 2023.

Giroud a părăsit-o pe Chelsea după ce a activat doi ani și jumătate la trupa de pe Stamford Bridge și pare că la AC Milan se simte mai bine ca niciodată.

Francezul și-a luat rolul în serios. Giroud este "liderul" vestiarului la 36 de ani, alături de Zlatan Ibrahimovic, care însă este accidentat și este așteptat să revină în ianuarie 2023.

Giroud: „Sunt un fel de frate mai mare”

„Faptul că Ibra nu este acolo, chiar dacă atunci când este prezent la meciurile de acasă este un factor important în vestiar, nu schimbă rolul pe care îl am și acela că iau responsabilitatea în mâini și sunt aici pentru jucătorii mai tineri care au nevoie de asta.

Este un rol care îmi place, sunt un fel de frate mai mare. O fac cu mare plăcere. Încerc să fiu drept un exemplu pentru ei. Până acum a mers. Sunt foarte, foarte fericit la aceastsă echipă și cred că o puteți vedea în feicare zi pe teren sau în vestiar”, a specificat Olivier Giroud pentru RMC Sport, potrivit Tuttomercatoweb.

Cariera lui Giroud

Francezul a câștigat un Champions League (Chelsea, 20/21), un Campionat Mondial (Franța, 2018), un titlu în Franța (Montpellier, 11/12), un Scudetto (AC Milan, 21/22), un Europa League (Chelsea, 18/19), un Natinos League (Franța, 2021), patru FA Cup (Arsenal, 2014, 2015, 2017; Chelsea, 2018) și trei Supercupe ale Angliei (Arsenal, 2015, 2016, 2018).

Cele mai multe apariții le-a bifat pentru "tunarii" din Londra, 253, unde s-a impus pe tabela de marcaj de 105 ori și a pasat decisiv în 41 de situații.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!