Final de 2021 pentru Răzvan Marin! Cartonaș roșu și critici dure în Italia: ”Nu ne așteptam”

Razvan Marin Cagliari cagliari - udinese Italia Răzvan Marin
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 19 Decembrie 2021, 09:48
Data actualizarii: Duminica 19 Decembrie 2021, 09:52

Răzvan Marin a văzut cartonașul roșu în meciul dintre Cagliari și Udinese, pierdut categoric de sarzi, scor 0-4.

Mijlocașul român va lipsi, astfel, pentru ultimul meci al anului, cu Juventus, și va reveni abia în ianuarie, când Cagliari se va deplasa pe terenul celor de la Sampdoria.

Pentru prestația din meciul cu Udinese, Marin a fost criticat de presa din Italia. Românul și-a conturat o imagine de lider printre jurnaliștii din ”Cizmă”, de aici și surprinderea acestora pentru al gafa de la al doilea cartonaș galben văzut de internațional.

Final de 2021 pentru Răzvan Marin! A văzut cartonașul roșu în Cagliari - Udinese

”Nu pare a fi în centrul jocului. Încheie 2021 mai devreme, cu al doilea cartonaș galben și își lasă echipa în zece la 3-0”, scrie Calciomercato, care l-a notat pe Marin cu 4,5.

Tot cu 4,5 l-au notat și italienii de la Eurosport: ”De la cineva ca el, nu ne așteptam la asemenea greșeli. Gestul din minutul 65 este sinteza sezonului la Cagliari”.

Cagliari avea nevoie de un succes cu Udinese, mai ales că era una dintre adversarele directe în lupta pentru evitarea retrogradării. 

În urma acestui rezultat, sarzii au rămas pe locul 19, cu zece puncte, la egalitate cu Genoa, iar Udinese s-a distanțat, cu 20 de puncte, și a urcat pe locul 14.

În 18 meciuri, Cagliari are o singură victorie în Serie A.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!