Se negociază transferul lui Rolando la Genoa lui Dan Șucu!

Se negociază transferul lui Rolando la Genoa lui Dan Șucu! Serie A

Genoa, formația patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, caută întăriri pentru noul sezon și a pus ochii pe un mijlocaș.

Potrivit Viola News, Genoa a deschis negocierile pentru transferul lui Rolando Mandragora (29 de ani), de la Fiorentina.

Genoa vrea să-l readucă pe Rolando Mandragora

Mandragora a crescut la academia celor de la Genoa și a debutat în Serie A chiar în tricoul „Grifonului”, în octombrie 2014, într-un meci cu Juventus.

A strâns cinci apariții pentru Genoa înainte să plece la Pescara, iar ulterior a ajuns la Juventus, Torino, Udinese și Fiorentina.

Mandragora evoluează la Fiorentina din vara lui 2022, când formația viola l-a cumpărat de la Juventus pentru 8,2 milioane de euro. Contractul său este valabil până în 2028, cu posibilitatea prelungirii pentru încă un sezon.

  • În prezent, mijlocașul este cotat la aproximativ 9 milioane de euro.

Mandragora are în palmares un titlu de campion al Italiei și o Cupă a Italiei, ambele cucerite cu Juventus în sezonul 2016/17.

A bifat și o selecție pentru naționala Italiei. A fost titular în amicalul pierdut de „Squadra Azzurra” cu 3-1 în fața Franței, în iunie 2018.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!